Domnule Grigoraș, la poezia ta „La miezul nopții...”, postată pe data de 17 iulie a.c., am încercat, prin cuvinte puține, să-ți explic în ce constă „vara bacoviană”, iar tu mi-ai răspuns cu un atac la persoană. Cum ești la al doilea incident de acest fel (nu față de mine ambele), la următorul vei fi exclus de pe acest site!

da Coza

PS: Chestia cu Rorschach-ul sugereaz-o prietenilor tăi intimi!

 

 

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza ieri

Ştergere comentariu

Să uit de vara mea bacoviană,

De ploaia care-ți plânge pe retină

Vara bacoviană se caracterizează prin cadavre în putrefacție, sânii surpați ai iubitei etc. Toamna bacoviană e [cea] ploioasă, putredă, lacustră etc.

da Coza

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș cu 18 ore în urmă

Ştergere comentariu

...da Coza, frumusețea este în ochii privitorului... nu-i vina mea dacă porți în suflet... cadavre în putrefacție, sânii surpați ai iubitei... etc...

...ți-ai făcut vrerodată  Testul Rorschach?

https://insemneculturale.ning.com/profiles/blogs/la-miezul-nop-ii

Vizualizări: 1036

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Angi Cristea pe Iulie 20, 2014 la 9:31pm

Sunt mai mulți...dar vreau să fim buni, fericiți si inspirați.

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 20, 2014 la 9:19pm

Angi, eu chiar te apreciez, și ca poetă, și ca membru activ, iar tu știi asta. Am dorit doar să-ți duci ideea până la capăt. Cred că am explicat în alte comentarii care e politica site-ului nostru, nu mai reiau. O să mă leg doar de o singură afirmație a ta: Pe Agonia mulți dintre cei care aici sunt gratulați ,stau la rubrica texte respinse. Am verificat și eu din simplă curiozitate. Un singur membru al nostru are în atelier o poezie care nu țin minte dacă a fost postată aici, atât. Și d-l Grigoraș care acum nu mai este membru la noi. Dar noi nu ascundem gunoiul sub preș, atelierul e pentru toată lumea și e la vedere. Orice scriere este perfectibilă. Am mers și pe pagina principală. Nouăzeci la sută din texte nu au niciun comentariu. Când acest site va sta conectat la aparate, cum stau acum majoritatea acelor site-uri care și-au umilit membrii triindu-le scrierile sau triind autorii pe considerente alese de o mână de oameni (nimeni nu e Dumnezeul poeziei!), atunci noi, fondatorii, îl vom închide. Nu ne plac muribunzii. :)

Comentariu publicat de Angi Cristea pe Iulie 20, 2014 la 9:03pm

Vedeți cum sunteți? Vă plângeați că nu se implică nimeni să comenteze.Cand cineva se implică incepeți să-l atacați.Nu este nevoie să vă dau exemple de texte.Le știți prea bine în sufletul vostru.Pe Agonia mulți dintre cei care aici sunt gratulați ,stau la rubrica texte respinse.Acest lucru este un aspect comun pe multe site-uri literare.De curând am citit un articol despre Uniunea scriitorilor.Se plangeau de scăderea nivelului ,a prestigiului acestei institutiiNu intenționez să intru în conflict cu voi și nu-mi place să fiu iar jignită (dacă tot te consideri mai catolică decât Papa!) Am mai spus: intru aici să  ma relaxez,să fiu intr-un mediu in care mă  simt bine.Si acest lucru cred că  îl dorim cu toții.Am ales să  nu fiu dură .Am modul meu de a sancționa discret ce nu-mi place și nu este valoros.În plus nimeni nu-ți spune multumesc pentru faptul că

ești un membru activ.Eu zic să  lăsăm orgoliile cu toții.Mai multă toleranță

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 20, 2014 la 8:03pm

Niciodată nu mi-au plăcut oamenii care încep să spună ceva și nu spun până la capăt.

În ceea ce privește obiectivitatea mea, nu am nimic să-mi reproșez. Am tratat pe toată lumea la fel. Dacă s-a întâmplat ca ceva să-mi placă mie și altuia nu, e o altă poveste, dar dacă e vorba de agramatisme, inepții etc., doar dacă n-am citit, n-am atenționat/sancționat.

Dragoș, acelor „genii” de care vorbești le trebuie atrasă atenția ori de câte ori greșesc, cu argumente solide, poate în acest mod vor lăsa garda jos, iar dacă vor continua să se creadă infailibili, atunci, ori vor alege să plece în locuri mai calde, ori vor sfârși prin a fi ignorați.

Comentariu publicat de Iordachescu Dragos Nicolae pe Iulie 20, 2014 la 7:01pm

Oameni buni,

Cred că problema literaturii îmbracă şi un alt aspect! E părerea mea... câţi credeţi că dintre membrii siteului literar vin să posteze pentru a învăţa ceva? Cred că foarte puţini... foarte mulţi se consideră poeţi, consideră că ceea ce scriu e genial, consideră că ceea ce fac e adevărată literatură şi că foarte mulţi dintre cititorii lor trebuie să le fie recunoscători că există ei, mari poeţi în viaţă. De aici şi lipsa de toleranţă la un comentariu ce îţi atrage atenţia asupra greşelilor făcute. Câţi sunt dispuşi să-şi reanalizeze textele după un timp, să şi le corecteze şi mai bine spus, câţi sunt dispuşi să recunoască în mulţimea textelor lor că sunt texte care n-au nici un pic de valoare literară... Să fim serioşi!

Haideţi să încercăm să ne punem problema în mod cinstit, fiecare în parte, şi să încercăm un răspuns.

Am găsit precizat în diverse comentarii cuvântul orgolios. Poeţii sunt orgolioşi! Şi atunci, neputând pătrunde dincolo de orgoliu, poţi să-ţi corectezi textul sau poţi răspunde prin atacuri la persoană? Cred că aici este problema.

Oameni buni,

Sunt prea mulţi cei ce consideră că nu mai au de învăţat şi se cred geniali! Problema este de natură a caracterului şi a educaţiei. Şi nu numai... mai sunt şi altele!!!

Eu aşa văd lucrurile!

Comentariu publicat de Angi Cristea pe Iulie 20, 2014 la 6:34pm

Am dat ca exemple pozitive pe cele două doamne: doamna Sofia şi doamna Agafia.Sper că nu s-a înteles altceva , datorită contextului.Stiam că sunt administratori pe două site-uri diferite, dar eu functionez pe ambele şi le tratez  egal.Eu am fost plecată, dar sincer vă spun hotăraţi-vă, ori suntem egali cu toţi  şi sancţionăm orice eroare sau erezie poetica, ori renunţăm.M-am referit la orgoliul lui Ioan care a crezut că  îi scade prestigiul. Dacă vă dau exemple, îmi atrag si eu reacţii dure. Totuşi o fac.

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Iulie 20, 2014 la 6:05pm

Vasilisia, d-le Ion, apreciez modul în care vreţi să impuneţi adevărata literatură. E admirabilă dăruirea voastră!

Sunteţi oameni minunaţi, talentaţi şi oneşti. Este clar că vreţi să faceţi un lucru de calitate. Nu coborâţi ştacheta! Asta spre folosul tuturor...

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 20, 2014 la 1:44pm

Dragă Angi, o să încerc să-ţi răspund şi eu la unele aspecte din comentariul tău, chiar dacă ţi s-a mai răspuns. Cuvintele bolduite îţi aparţin: Sincer am citit comentariile voastre. Trebuia să le citeşti şi cu atenţie, ca să nu faci unele confuzii pe care încerc să le lămuresc/elimin. Eu nu mai sunt admin, am renunțat din proprie inițiativă pentru a nu mi se imputa lipsa de timp Niciodată nu am imputat lipsa de timp, ci lipsa de devotament! Ca administrator, îţi asumi benevol unele sarcini pe care dacă nu poţi sau nu mai vrei să le respecţi, demn e să părăseşti funcţia, aşa cum, spre lauda ta, ai făcut-o. sau anumite erori datorate (din cauza!) grabei Păi dacă tot facem un lucru, hai să-l facem bine. (lipsa diacriticelor uneori etc). Dacă nu literaţii şi intelectualii sunt chemaţi să scrie corect, atunci cine? Interpreţii de manele? (după „etc.”, întotdeauna se pune punct) Prefer să comentez din pură plăcere, dezinteresat, fără partizanaturi/partizanate și aroganțe. Ţi-a cerut cineva, de pe acest site, să comentezi altfel de cum crezi de cuviinţă? Nu știu de ce tocmai Ioan a devenit persona non grata aici. Eşti în eroare! Grigoraş a făcut un al doilea atac la persoană şi i s-a pus în vedere că la al treilea va fi exclus. A ales să plece singur, acum. Sunt unele pesoane care scriu agramat,inepții sau pur și simplu  mediocrități si văd că li se aduc elogii. De ce nu semnalezi tu „agramatismele”, inepţiile şi mediocrităţile? Te-a oprit cineva? El cel putin avea romantism în versurile lui, melodicitate,pasiune. În ultimul timp, în poezia lui Grigoraş era doar romanţiozitate lubrică. Îţi trebuia lupă ca să descoperi o metaforă sau un epitet proaspăt. Iar faptul că scria în tandem cu doamnă Trif nu înseamnă că o făcea numai din iubirea pentru ea.Eu sincer cred că este vorba de o alianță poetică. Nu m-a interesat nici măcar o secundă cu cine face tandem poetic. Tot ce i-am cerut a fost Poezie, şi nu versuri siropoase! Este totuși deranjant când observăm ,să zicem, o greșeală, să o postăm pentru că scade prestigiul autorului.Mai bine trimitem în privat mesaj. O repet a mia oară: suntem un cenaclu on-line – din greşelile noastre trebuie să înveţe şi alţii! Cei care nu „înghit” criticile, zac de morbul infailibilităţii(!) nu au ce căuta printre muritorii de rând. Toți cei de pe site sunt sigură nu trăiesc din poezie.Au serviciu, au familie,au viață socială, este și vacanță.Se întâmplă să greșești.Errare humanum est. …Dar să continui şi să nu te corijezi e diabolic! Ce ar fi dacă am sta doar să vânăm greșelile celorlați și să le postăm ca să îi înjosim? Greşeşti amarnic! Nu reliefăm o greşeală ca să înjosim, ci ca să ne ajutăm întru perfecţionare! Sau să spunem unora că nu au nimic de a face cu poezia și să renunțe? Păi ce, e obligatoriu ca orice gospodin şi gospodeană (sic!) să scrie? Nu ai chemare, nu scrii! Dar pe ei îi lăsăm să posteze (Încă o dată: De ce nu le atragi atenţia că-s afoni?) și ne legăm de un om sensibil ca Ioan.Sigur  că răspunsul lui Nu a fost un răspuns, ci un atac la persoană! Al doilea produs pe acest site! a fost legat de intervenția domnului da Coza, care a considerat el (care „el”?) că îi scade prestigiul. Cui? Mie în niciun caz! Atacul la persoană e o chestie de principiu, nu de prestigiu! Administratorii ar trebui să înțeleagă că, nu prin comentarii directe și dureroase atrag poeții și le ridica nivelul. Personal, mi-ar lua prea mult timp ca să fiu amabil (de ce s-o iau din București prin Constanța ca să ajung la Ploiești?) Şi-apoi, chiar mă adresez unor mimoze? Două exemple de admini(nu singurele):doamna Sofia si doamna Agafia. Doamna Agafia Drăgan nu e administrator la noi, deşi acest lucru ne-ar onora. Un mare critic literar, George Călinescu, avea ca profesor două note : 10 și nouă.10 pentru eminenți, 9 pentru mediocri.Acest lucru l-a aplicat și criticul literar craiovean Ovidiu Ghidirmic cu studenții.Încurajarea, vorba  blândă, observația făcută cu prietenie îl determină pe om să evolueze. Sunt școli și școli. Eu consider că nu există nota 10, nota 9 e pentru Dumnezeu, nota 8 e pentru profesori, iar de la 7 în jos: masteranzi, studenți, liceeni, elevi...  Aceasta este părerea mea,că trebuie să ne respectăm unii pe alții. Eu spun că respect=sinceritate! Eminescu și-a respectat înaintașii (Alecsandri ), Macedonski i-a atacat (Eminescu).Noi aici socializam, citim zilnic creații poetice ,căutam osclipire în toate, interactionam uman. Altfel,dacă ne-am raporta la Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu,Florin Iaru etc am renunța cu toții să scriem Deci ne propui să lâncezim într-o dolce farniente? Eu nu-s de acord – s-ar duce de râpă literatura! Cu drag și respect , Angi  Cristea 

 

Cu acelaşi drag şi respect,

da Coza

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 20, 2014 la 1:15pm

Dragă Angi,

E frumos ce spui tu aici, altruismul, bunătatea, toleranța, îngăduința sunt calități pe care ar trebui să le avem fiecare dintre noi, e adevărat, dar eu cred că tu nu ai înțeles miezul problemei, că aici nu era vorba de o simplă greșeală, ci de un atac premeditat, de o mojicie făcută cu bună intenție. Dacă ai fi intrat atunci când încă mai existau comentariile d-lui Grigoraș, ai fi observat că atacul se îndrepta împotriva tuturor celor care au îndrăznit să-i facă vreo observație de bun simț. Ceea ce de asemenea nu știi e faptul că d-l Grigoraș nu este la prima abatere de acest gen.

În altă ordine de idei, dacă fiecare greșeală pe care o face un postator ar fi trimisă în privat, mă întreb, care ar mai fi rostul acestui spațiu?! Comentariile sunt citite, din ele nu învață doar autorul comentat, ci și cei care le citesc. Dacă o poezie este catastrofă per total și în ea există doar o metaforă, e bine să fie remarcată acea metaforă, dar e bine să scriem acolo și ce nu este în regulă, numai așa îl ajuțăm pe autor. A face un comentariu evaziv, doar pe considerentul de a nu supăra și în spiritul toleranței, nu ajută absolut cu nimic, ba aș crede că mai mult strică, fiindcă e perceput ca unul pozitiv, autorul va persevera în greșeală. Dacă ai văzut agramatisme, inepții, de ce nu le-ai semnalat, mai ales că ești profesor de română? Cum l-ai ajutat tu pe acel autor? (Adevăraţii prieteni nu te înjunghie pe la spate, ci în faţă.) Dacă dragii noștri miniștri din învățământ ne învață că în orice copil este ceva bun și că trebuie evidențiat doar acest lucru și nu sancționate greșelile, lucru cu care eu nu sunt de acord (de aceea școala a ajuns unde a ajuns), nu același lucru trebuie să se întâmple aici. Dacă un autor nu are a face cu literatura sau nu vrea să se corecteze, dacă nu dorește să-și îmbunătățească scrisul, o ține langa ani de zile că el „așa simte, așa scrie”  etc., îi spun clar: mergi mata acasă și fă ceea ce știi mai bine, aici nu e de tine. Ce, e obligatoriu să fim scriitori? Noi trebuie să fim aceia care să dăm semnalul, pentru că într-o zi ne vom îngropa în maculatură și nimeni nu va mai scormoni în ea ca să găsească adevărata valoare. În speranța că timpul va fi cel care va cerne, vom avea de așteptat mult și bine. Se vor pierde în anonimat scrieri și autori valoroși și asta din cauza nulităților, din cauza ignoranței sau a toleranței noastre. Chiar nu te deranjează deloc declinul acesta al literaturii de azi?

Ca fondator de site, NU VOI PERMITE măcar AICI să se întâmple asta. Știu că în acest mod îmi atrag antipatii, știu că au plecat și încă vor mai pleca mulți membri, știu că a spune deschis cuiva ce și cum e mai incomod decât orice, dar îmi asum toate acestea și asta din dragoste de literatură și din respect pentru adevărații scriitori. Nu o să accept niciodată, de dragul nimănui, o pseudoliteratură.

Și da, a fi administrator pe „Însemne culturale” e mai dificil decât pe alte spații, la noi pretențiile sunt mai mari, de aceea le mulțumesc și aici administratorilor noștri pentru ceea ce sunt, pentru timpul pe care-l dedică zilnic și pentru tot efortul depus. Sper ca toate acestea să nu fie în zadar. Avem autori care au dorit să crească și au crescut. Nu s-au simțit nici jigniți, nici umiliți, au înțeles exact cum și ce trebuia înțeles și suntem mândri pentru asta. De când există „Însemne culturale”, scrisul multora e mai curat și mai corect. Însuși faptul că tu scrii acum cu diacritice ni se datorează.

Cu privire la domnul Grigoraș, eu nu știu cât ai citit tu din cele 600 de scrieri, toate în aceeași notă, dar te asigur că, dacă le-ai fi citit pe toate, ți s-ar fi aplecat de atâta „romantism”. La un moment dat mergeau aceste poezii la subsol cu un număr foarte redus de vizualizări, oamenii nici nu mai deschideau pagina, știau exact ce găsesc acolo. Și încă ceva. Nu mai conțineau metafore, se autopaștișau, deveniseră niște simple versificări însiropate și mi se pare firesc să fie așa din moment ce numărul lor ajunsese la un asemenea record. La urma urmei, oricât har poetic ai avea, tot epuizezi resursele lirice la un moment dat în astfel de situație. La început plăceau, conțineau lirism, dar acum se simțea că-s făcute la normă. Mie (cel puțin) îmi induceau un sentiment de saturație (pur și simplu nu mai era loc) și pot paria pe orice că și altor cititori. Drept dovadă se poate vedea și acum (pe alte site-uri) numărul vizualizărilor, pentru că melodia încă nu s-a terminat. Mi s-a părut normal să trag un semnal. Observația mea a fost de bun simț, am considerat că, sugerându-le să mai schimbe registrul, le făceam un bine. Comentariul meu suna cam în genul: „Aveți amândoi talent și e păcat să-l risipiți/irosiți în ceva ce ați spus în n feluri, e timpul să mai schimbați tema sau abordarea acesteia.”. (Dacă văd un prieten că o ia pe arătură, îl atenționez, nu? Sau îl las în voia lelii?) Și el ce a făcut? A început să mă atace. Să mă jignească… Și toate acestea în casa mea. Mai mult decât atât, mă trimite la plimbare și-mi spune că nu scrie decât pentru o anume doamnă. Nu, noi nu suntem site de intermedieri matrimoniale, noi suntem site de literatură și atâta timp cât postezi o scriere, și eu și alții avem dreptul să ne spunem părerea din perspectiva cititorului. În final a ales singur să se retragă. A fost mai comod decât să-și ceară scuze. Nu e nicio problemă, e infinit numărul spațiilor virtuale în care domnul Grigoraș poate să posteze, cui îi e dor de scrierile domniei sale le poate găsi fără probleme.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 20, 2014 la 11:08am

Angi ești în eroare din mai multe puncte de vedere referitoare la Ioan Grigoraș, care mie-mi este simpatic de altfel:

1. Nimeni nu l-a atacat pe Ioan Grigoraș. Dimpotrivă el a atacat. Noi ne-am spus punctul de vedere asupra poeziei lui pe care o scrie de câțiva ani, aceeași, mereu aceeași cu temă și formulare, doar schimbate expresiile în cadrul versului. Are câteva elemente de referință și le sucește în fiecare poezie. Dacă vrei le pot enumera. Dar, noi l-am fi citit și așa și ne-am fi spus părerea, dacă el nu ar fi făcut atac la persoană. Cum ți-ar fi ție să-ți zică cineva să faci un test psihologic, presupunând că ai înclinații sexuale maladive?

2. Grigoraș a spus mereu, de câte ori a fost cazul, clar că scrie pentru iubita lui și că ce ne pasă nouă. El iubește și scrie pentru iubita lui, Lili Trif. Nu este vorba de nici un tandem literar.

3. Pretențiile noastre referitoare la atribuțiile de admin nu sunt absurde, considerăm noi. Le-am înființat noi membrii admini și nu ne plângem că trebuie să citim tot ce se scrie în acest site, că trebuie să scriem corect și cu diacritice. Desigur, mai greșim și noi uneori, cazuri în care o luăm peste nas de la vânătorii de greșeluțe.

4. Nu suntem site de socializare, suntem site literar cu pretenții și din acest motiv ne permitem să spunem sus și tare ceea ce simțim că nu este în regulă cu textele. Nu suntem nici critici literari, dar nici complimentatori de serviciu. Site-ul are o anumită ștachetă pe care nu vrem să o dăm în jos, dimpotrivă trebuie să o menținem sau să o ridicăm.

Ai pomenit ceva de, Două exemple de admini(nu singurele):doamna Sofia si doamna Agafia. Nu înțeleg ce ai vrut să zici, nici dacă e de bine sau de rău. Însă ești din nou în eroare: eu, Sofia sunt admin pe Însemne culturale și doamna Agafia, în Negru pe alb. Dar asta are mai puțină importanță.

Închei, dorind să spun că nu trebuie să se sperie nimeni de intențiile noastre bune, deoarece nimeni nu este infailibil și totul se poate perfecționa. Funcționăm ca un cenaclu. Primim și am primit și începători care și-au ridicat calitatea scrierilor la noi în site și ne-am bucurat și de autori consacrați, ale căror texte literare ne-au adus balsam în suflete. De aceea ne-am propus să citim tot ce se scrie în acest site.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Hoţul de lumină a lui Nikol MerBreM
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondelul poeziei a lui Valeria Merca
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog invidie a lui Ana C. Ronescu
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut profilul lui Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor