avea părul lung
și trecea pe stradă grăbită
gândurile o înveleau
până sub tivul fustei
deasupra genunchilor
soarele îi zâmbea
ștrengărește
de parcă știa
știa că mă iubește
iar asfaltul îi certa sandalele
și picioarele zvelte
trecea așa indiferentă
de parcă iubirea
era o afacere încheiată
din care ieșise pe plus
aiurea
când iubești
nu ieși niciodată
nici pe plus
nici pe minus
din iubire nu ieși
trecea așa indiferentă
în buzunarul meu stâng
pe strada mea
în amintirea mea
avea părul lung
și printre zimții de carton
îngălbeniți de timp
mă priveai
Adaugă un comentariu
@Vasilisia Lazar
Raman la parerea mea. Poemul este minunat pana la ultimul vers. Acolo, din felul in care simt eu cele citite, se intampla ceva contrar cu mersul si curgerea de pana atunci. Sau cu ce mi-as fi dorit eu. Dupa ce am alunecat in lumea aminirilor, eu percep o rupere brusca, o fractura. Poate ca tocmai aceasta este si intentia autorului, sa ne trezeasca intr-un mod mai abrupt din reverie, in cazul in care ne implicam prea mult Are tot dreptul sa aleaga. Eu mi-as dori finalul mai in ton cu imaginile anterioare. Dar nu stiu cum ar trebui si nici nu stiu daca e mai bine asa. Poate ca nici nu am dreptate.
Domnule Dincă, finalul era așa:
trecea așa indiferentă
în buzunarul meu stâng
pe strada mea
în amintirea mea
avea părul lung
și printre zimții de carton
îngălbeniți de timp
mă privești
Inițial am vrut să-i sugerez mă privea, dar am interpretat că amintirea e din trecut, de aceea verbele sunt la trecut, iar acum, în prezent, acea imagine din trecut, imortalizată, îl privește. Îl privește peste ani dintr-o fotografie. Am preferat mă privește în loc de mă privești, fiindcă până atunci autorul nu i se adresează direct. Oricum, ruperea de care vorbiți era de la început, a rămas și acum fiindcă timpurile verbului nu concordă, dar măcar e mai logic. E doar părerea mea, așa am perceput eu, așa am interpretat eu...
Nu impartasesc parerea doamnei Vasilisia Lazar privind finalul. Nu pentru a cauta pete in soare, ci in dorinta de rezulta o lucrare minunata. Nu stiu ce a fost inainte, dar acest "ma priveste" imi pare ca rupe toata perfectiunea anterioara si e mare pacat. Pare ca e o rupere, o fragmentare, un soc. Poate ca asta e si ideea, dar eu m-as mai gandi. Nu stiu ce s-ar potrivi, dar, cum am zis, as mai cauta. Si nu pot sa nu remarc peste toate, acest superb "din iubire nu ieși". Cu toata consideratia.
Mulțumesc, Lisia! Uneori amintirile au zimți... Am adoptat sugestia.
Finalului cred că i se potrivea mai bine mă privește.
Bănuiesc că e vorba de o fotografie din aceea veche, cu marginile zimțate, totuși amintire cu zimți îmi pare o formulare dură, sugerează altceva decât cred eu că ai dorit, dar poate că n-am înțeles, însă mie asta mi-a transmis. În rest, frumos!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE