Am fost odată

[Monica Pester]

Înainte de a fi coborât în trup,

am fost înger.

În veacul meu de singurătate 

alunecam nehotărât

printre culmi abisale,

 să-mi găsesc identitatea.

Robia cunoașterii mă mâna,

simțeam  umbrele penetrându-mi

tiparul care, încet, devenea om.

Și în adâncul conștiinței,

strângeam plânsetele neplânse încă,

dureri viitoare,  

spaime coborâte din neant.

Încărcam îndoieli și

vinovății închipuite,

pe măsură ce aripile mi se diluau,

îndreptandu-mă spre pământ.

Cerul își pierdea treptat culorile,

curcubeul care mă însoțise 

începea să apună.

Când am deschis ochii,

în încăperea albă am zărit

o ultimă tresărire de lumină.

și o mână străvezie

care îmi năștea sufletul,

ștergându-mi amintirile de înger.

[Stanescu Valentin]

Frumoasă poveste! Se spune, se spune că bebeluşul îşi alege locul, momentul şi părinţii pentru exilul din veşnicie. De asemenea, că după un timp în care i se şterge memoria remanentă mai prinde a vorbi în limbi străine omului... Restul e durere! Se spune că acolo lumina nu lasă umbre. Eu am avut un vis magic în care lumina sodiului plutea în jur şi în zadar încercam să văd sursa ei. Nu am mai reuşit să mă mai întâlnesc cu ea!