Alice

[Adelina Labic]

Țara Minunilor e la șaptesprezece kilometri de mers pe jos

cu un ciobănesc în spate.

O privim pe Alice printre gratiile oglinzii-

încă un pas, încă un pas.

Batem din palmele asudate

și strigăm: ”Hai Alice, hai că poți!”

 

Ciobănescul curge pe umerii ei

ca o lavă fluidă dintr-un vulcan dezghețat.

Acum, strigăm cu toții în cor: ”Hai Alice, hai că poți!”

Câinii noștri și-au uitat osul de gumă pe prag și

trag, trag, trag

de un tanc de plastic din cutia de jucării

și-l lasă la picioarele noastre

iar copiii îl aruncă în cea mai adâncă groapă din suflet

și îl acoperă 

cu creioane, jucării de pluș și bomboane.

 

De trei săptămâni

se sparg oglinzi

din fiecare ciob pășește o Alice cu un ciobănesc în spate

căutând Țara

în care gloanțele nu au fost inventate.

[Chris]

:( extrem de trist si de frumos!

[gabriel cristea]

Sensibil poem, un ecou aievea al războiului care dezbină oameni, dar care reunește sufletele pereche - om și câine! 

[Adelina Labic]

Stimată Doamnă Sofia Sincă, Vă mulțumesc enorm!

[Adelina Labic]

Vă mulțumesc, doamna Valeria!

[Sofia Sincă]

Ai exprimat aici starea agravantă şi de pesimism a lumii, mai ales a lumii de lângă noi, prin ochi de copil. Trăim într-o epocă de lipsuri morale, de teroare continuă. Noroc cu solidaritatea românului, a Europei, de data aceasta. Durerea lui Alice este și durerea noastră ca și oportunitatea existenţei sale, însă meritul este doar al ei.

Impresionant, foarte impresionant!

Sofi

[Valeria Merca]

Atât de emoționant! 

Sincere felicitări!

[Adelina Labic]

Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr, Vă mulțumesc din suflet! Să dea Domnul Pace!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Doamne, plâng... Am plâns și atunci când am văzut la tv... Câtă nenorocire pe bieții oameni! Pe bietele animale rămase în Infern... Doamne! Și ce poem! Ce poem, Adelina! Mi-era dor de scrisul tău, dar aș fi preferat să nu fi trebuit să scrii niciodată despre asta. Felicitări!

https://www.antena3.ro/externe/femeie-calatorit-17-kilometri-caine-...