Adulmec ca un faun natura răscolită

[Gabriel Cristea]

Câmpia cu stele violete
- nemuritoare flori îmbrățișând urzeli de ierburi -
îmi pare univers de suflet, o vastitate a frumuseții,
de-aici, de pe dealul cu nume de soare,
unde rădăcini îmi pătrund prin vertebre.

Mă amăgesc raze din suave unduiri
și murmurul poienii ce-mi cântă vechi balade;
Adulmec ca un faun natura răscolită
de-al toamnelor suspin și mă cufund încet, încet
sub doinitoare vânturi - copleșitor concert!
Ascult cum cântă piatra pe crestele vântoase;
foșnirile de sadini robite de costișe;
șopotitorul ulm cu frunze ruginii;
Aud câmpia vălurind....

Doamne, cum vălurește violetul
sub zborul efemeridelor sorbindu-și lacom clipa,
în zbuciumul iubirii!

Mă-nvălurez și eu pe stele violete, abisal,
- nepăsător de lume, de orele barbare -
și simt esențele, imaterial,
cum se-nfioară-n mine și-n flori nemuritoare...

[Sofia Sincă]

O proză poetică peisagistică, plin de lirism dar și de reverberații a luminii, a sunetelor și culorilor din natură. Încântător text, concentrat pe descrierea naturii, toamna, într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu. Desigur, binecuvântată și cu un poet ca tine, care se întrece pe sine în a-i descrie frumusețile, ghimpate uneori. Bărăganul e dur...

Cu deosebita plăcere a textului,

Sofi

[Mihaela Suciu]

Trebuie să ai har să vezi, să auzi şi să transpui... Fain! Gabriel, cum se numeşte dealul acela, GPS-ul meu dă rateuri. :))