Venise ziua-n care depășeam tristețea
Eram doar eu, înconjurată de icoane
Mă refăceam lejer, flirtându-mi tinerețea
Și cercetam avid în alte lexicoane
Îmi revedeam firul rulat până acum
Și recitam în mine versuri cu acoladă
Vedeam cum se deschide un alt drum
Și începeam pe el noua paradă
Se disipau din amintiri pete răzlețe
Plecam din lumea umbrelor definitiv
Idei veneau din ce în ce tot mai istețe
Dar gândul era încă timid și fugitiv
Și iată, vine și momentul de ramburs
Când totul se plătește-n timp real
Și nu există devieri în noul curs
Cum nu e nici portal deschis în boreal
Încep a șaptea viață și mi-e bine
Cu Îngerul trimis să mă salveze
Doar eu și umbra lui suntem în mine
Facem un cerc să mă inițieze
Adaugă un comentariu
Cu Îngerul trimis să mă salveze
Doar eu și umbra lui suntem în mine
mi-a placut imaginea
citit cu placere,
Foarte frumoasa completare , d-le Stanescu . Mulțumesc !))
Poem sublim ce-nlătură tristeţea aduce-n calea vieţii frumuseţea...
’’Încep a șaptea viață și mi-e bine
Cu Îngerul trimis să mă salveze
Doar eu și umbra lui suntem în mine
Facem un cerc să mă inițieze’’
Portalul nou deschis în inimă şi-n minte
e cel ce ne aşază pe drumul înainte
în orizont se-nchide tristeţea în uitare
şi-n jur ne-mbrăţişează mugurii de visare
e timpul compensării re-naşterea-i fragilă
credinţa ne e stâlpul ieşirii din argilă...
Bujor pe zăpadă ? Splendid ! Ca și aprecierea ta , Ada . Mulțumesc mult .
Am vrut să dăruiesc o floare, dar tehnica/telefonul nu m-a înțeles..
Minunată și sensibilă poemă!
aDa
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE