Tramvaiul

[Ion Lazăr da Coza]

Mă, da’ nici cu ăștia

de la oraș

nu mi-e rușine

Călătoream în necazul meu

într-un tramvai

un grup de vreo

cinci handralici

tunși pe juma de cap

în nări belciuge

în urechi clotare

și-n sprâncene scoabe de ziceai

c-au lucrat săracii la strung și

le-a sărit tot șpanu’ în ochi

pantaloni-n vine de se vedeau

chiloții și câtă

hârtie igienică folosesc

unu’ avea loc pe un scaun de-o persoană

și se ținea ca belferu’ ghiftuit

la tribunal

se urcă o fătucă… (n-o descriu

că era cultă și cu minijupă)

ăsta

pentru a impresiona

îi oferi locul

ooooooo

exclamară tovarășii lui

privindu-l ironic în

bloc

semeținde-se

gubeajă-al nostru

zise tare

de auziră trei sferturi din tramvai

– Jentâlmen, ci p…a me!?

                       din ciclul: La Ghizunie 

[Ana Ardeleanu]

Realitate, umor,  farmec al redării situaţiei...

[Sofia Sincă]

Na! Că i-ai ars mai tare pe ăştia de la oraş, şi din păcate este foarte adevărat. Îţi este ruşine să le asculţi vocabularul. Să te ferească, să ajungi în vreun autobuz când se duc liceenii la şcoală... că ce-ţi aud urechile...

Textul tău m-a înveselit amar, dar apreciez modul mucalit al compoziţiei.

Sofy

[Vasilisia Lazăr]

:)))))))))))))))

Nu mă pot opri din râs, ori de câte ori îmi aduc aminte de această întâmplare pe care mi-ai spus-o cu mult înainte de a încropi această scriere.

– Jent’lmen, ci p…a me!?

Asta sigur va rămâne de poveste. :)))))))

Prețuire,

[Gabriela Grădinariu]

:)))

Întâi să mă liniştesc. Eşti beton!