Golul vieţii nu e plin...

[Stanescu Valentin]

un câine am pe trei picioare se târâie pe duşumea privesc iar teiul fără floare a-mbătrânit gogoaşa mea   o pasăre vroia să zboare aripa nu o mai ţinea un câine am pe trei picioare se târâie pe duşumea   coboară seara cu răcoare când ultimul foton murea speranţa-n mine se stingea nu-s bucuros nici nu mă doare un câine am pe trei picioare...   12.09.2026

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, povestea celor cinci câini s-a încheiat brusc!

 

Valenta: sculptez în cuvânt

 

sculptez în cuvânt

durerea lui

cui s-o spun ?

că n-am

cui

 

sculptez în cuvânt

clipa breloc

când sunt trist

să mă

joc

 

sculptez în cuvânt

dalta mi-e gând

să înalţ

suflet

blând

 

sculptez în cuvânt

crude tristeţi

trecând prin

vieţi de

vieţi...

[Stanescu Valentin]

Maria, am încheiat în suflet povestea unei haite de cinci câini... A mai rămas doar amintirea ei... Mulţumesc pentru trcerea pe aici.

[Stanescu Valentin]

Chris, viaţa mă îndepărtează de fiinţe dragi dar şi de poezie. A trecut flacăra ei ... Să te întâneşti cu binele tot timpul!

[Stanescu Valentin]

Grig, mulţumesc pentru noua ta vizită. Eram abătut când scriam versurile  de mai sus. Astăzi aş mai  vrea să o văd mergând cu greu pe trei labe. Alaltăieri, din neatenţie, cineva

a lovit-o definitiv...

 

Valenta: mi-e dor de Sara

 

mi-e dor de Sara -

nu-mi mai zâmbeşti

de la prânz

nu mai

eşti

 

mi-e dor de Sara -

te-aştept în prag

ai plecat

câine

drag

 

mi-e dor de Sara -

te văd trecând

ai plecat

câine

blând

 

mi-e dor de Sara -

ochi de-ametist

nici nu ştii

că sunt

trist...

 

[Vasilisia Lazăr]

Cunoscând povestea din spatele versurilor, poemul capătă o tulburătoare profunzime. Cățelușa dumneavoastră, bătrână și cu numai trei picioare, devine aici o lecție vie despre voința de a merge înainte, chiar și atunci când viața ne ia câte ceva din noi. De aceea, „golul vieții” nu e, până la urmă, gol: îl umple această făptură care nu știe să renunțe. Un poem simplu în aparență, dar cu un adevăr care doare și luminează deopotrivă.

[Maria Mitea]

”

un câine am pe trei picioare

se târâie pe duşumea

privesc iar teiul fără floare

a-mbătrânit gogoaşa mea” - da, m-a furat versul care tot lin și curgător e, chiar dacă e pe 3 picioare câinele, și 

totuși un câine rămâne câine chiar și dacă are numai trei picioare ,

p.s:( fii atent că au venit muzele,  

muzele, cărbunele; stai cu ochii pe ele;

sunt peste tot, ca polenul,

spionează ...

cu drag de Valențe! :)

[Chris]

daca alearga prin curte la 17 ani, este foarte bine! eu am avut un caine care a trait 18 ani. cu ceva ani inainte cand a inceput sa nu mai auda, nu prea a mai fost asa prezent, dar in ultimul an chiar nu mai putea. il ridicam eu dimineata de jos, ii duceam mancarea la nas sa simta ca e carne...

[Grig Salvan]

Animalele sunt singurele ființe cu adevărat pure, omul e doar o ființă coruptă. Am o dragoste nesfârșită față de animale, am trei câini, mai multe pisici, iepuri, păsări... Cine nu iubește animalele are un gol sufletesc imens, ele îți umplu viața și te fac mai uman. Rondelul este plin de farmecul unei tristeți inerente vieții, aceea a degradării treptate a ființei biologice, a suferinței și neputinței, dar astea fac parte din însăși poema vieții...

[Stanescu Valentin]

Am o femelă patrupedă, în vârsta de 17 ani, care şi-a mutilat laba stângă din spate de plictiseală şi o bandajej de două ori pe zi să îi protejez talpa. Cu toate problemele ei, nu mai aude deloc dar mai vede, merge din ce în ce mai greu dar nu renunţă, mănâncă de stinge...mai mult decât a făcut-o mai înainte. Când o văd prin curte cum aleargă ţopăind ca o vrabie cu labele din spate, îmi dau o palmă peste frunte şi mă cert că am un sentiment de gol al vieţii... Ea mă încurajează! Cine nu a avut un câine pe lângă el nu poate înţelege pseudo-rondelul meu!