Schiţe de singurătate nocturnă

[Mihai Katin]

Cine mătură liniştea

Aruncată neglijent

Pe lângă băncile oftând  plictisite

De  rutina  nopţii citind

Ultimele ştiri pe care norii

Le strecoară discret

În câte-o ploaie de suflete

Migrând spre porţile

Negăsitului Rai.

Încet pleacă ultimul tramvai

Și pot auzi

Cum grămezi de cuvinte nefolosite

Sunt malaxate zgomotos,

Totul se strânge,

Se reciclează postum,

Curăţenia trotuarelor miroase  a fum

De memorie,

De singurătăţi

Care ştiu să-şi pună o semnătură

Pe fotografia zilei de ieri.

Somnul ne sărută pe gură

Și rătăciţi în propriul inconştient

Ne retragem provizoriu în orizontala aşteptării,

Noaptea a trecut la pagina mondenă,

Luna

Pe umărul ei stâng

Ascultă cu o avidă mirare câţi trec ilegal

Prin pustiurile ce le credea abandonate,

Apoi îşi priveşte nevăzuta faţă unde timpul

Desenează conturul liliecilor

 Alungaţi de umanizarea ce le-a înmuiat aripile,

Disperaţi

Se agaţă de lacrima stea şi numără

Câţi anonimi îşi aruncă somnul pe fereastră,

Câţi exilaţI plâng

În labirintul aşteptărilor ori în cel al disperării.

 Cine mătură umbrele

Ce se aruncă de la ultimul etaj?

Cine caută în sacii

Cu atâtea amintiri expirate?

Câinii, câinii îşi astâmpără foamea

Cu vocale unsuroase,

 Cu rămăşiţe de iubire uscată,

Uneori câte un om al străzii  găseşte o  faţă

 Cu   un nume aruncat în tomberonul pentru plastice,

De fapt nu una,

Sunt atât de multe încât  nu mai ştie

Care s-ar potrivi

 Stării lui de non existenţă,

Luna îl sărută pe frunte şi pleacă oftând,

Noaptea dă foc ziarului

Şi oraşul miroase a cenuşa

 Ora e arsă

 Pe rugul tăcerilor atât de urbane

De simetrice,

Auzi?

Măturătorii încă ne mai strâng

Aripile de ieri

Ţărâna paşilor pe care nu i-am mai numărat...

Nu ne-a rămas în urmă

Decât umbra alergând somnambulă

 Să prindă

Tramvaiul cântând straniu

În baletul macazelor umane...

 

 

 

 

[Chris]

Foarte frumos si amplu text. Ne-ati facut un cadou de ziua dv. La multi ani! 

[Maria Mitea]

La mulți ani, Mihai Katin! 

[Vasilisia Lazăr]

La mulți ani sănătoși, senini și inspirați! 💯✍️📚

[Vasilisia Lazăr]

Un poem dens, cinematografic, în care orașul nocturn devine un spațiu al memoriei, al singurătății și al identităților risipite. Imaginile se succed cu o forță remarcabilă – «grămezi de cuvinte nefolosite», «curățenia trotuarelor miroase a fum de memorie», «câinii își astâmpără foamea cu vocale unsuroase» – construind o atmosferă deopotrivă neliniștitoare și fascinantă. Uneori, bogăția metaforică este atât de mare încât poemul ar câștiga și mai mult prin câteva tăceri în plus. Dar tocmai această imaginație debordantă face ca universul dumneavoastră poetic să fie atât de recognoscibil.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Textul îmbină elementele reci, sintetice (plastic, tomberon, macaze, simetrie) cu elemente organice sau cosmice calde (sărutul lunii, focul, aripile, țărâna), trăsături stilistice remarcabile.

​Timpul și gesturile trecutului sunt consumate. Totul devine un reziduu: „rămășițe de iubire uscată”, „cenusa”, „aripile de ieri”, „țărâna pașilor”.

A

[Mihai Katin]

mulțumesc pentru comentarii

singurătatea  este o  stare necesara uneori,este o stare limita în anume circumstanțe,este un alter egom fără de care nu putem susține  adevărate dialoguri interioare....

[Maria Mitea]

...și iar, eu, cititam această ființare într-o singurătate agonică ... :

”Schiţe de singurătate nocturnă”, -

Poete, poete, mă mir cum de te simți singur când ești înconjurat de atâtea cuvinte: 

”Sunt atât de multe încât  nu mai ştie

Care s-ar potrivi

 Stării lui de non existenţă,” 

-

:) 

”Aripile de ieri” -

îmi place cum sună _

mai că mă poartă să scriu, aripile de ieri au căzut, și iar această singurătate umilitoare, se strânge-n jurul meu ca o mătase dintre cele pe-alese,

iar gândul un fus, 

mă-nfășoară cu tot cu noapte,

și  noaptea

dispare,

și

pupa apare, 

în așteptarea nimfelor 

[Ada Nemescu]

Somnul ne sărută pe gură ... Cu rămăşiţe de iubire uscată

Ce noapte! obsedant de repetitivă, fiecare element întregește un mecanism uzat prin această repetiție...

Singurătăți vrac, ce n-au timp să îmbătrânească.

Am citit și recitit cu admirație, căutând valențe, aDa

[Mihai Katin]

într-o proiecție cinematografica  a lirismului personal  acest poem este ceea ce as numi obsesia nocturna a stării de introspecție,acel nocturn în care  se pot simți dimensiunile  stranii ale ființării în nemurire...