Priponul

[Alina Ilie]

Croncăne în vârf de ram
și foiește frunzele,
(Cu gândul îi deșiram
Vieții toate pânzele.)
Neagră, cum tăciunele,
Îmi presară, nu îi pasă,
Năpastă cu penele.
Ce vrei, cioară,
Duh de rău?
Du-te de-aici, zboară,
Peste apă de pârău!
Du-te, surioară!
M-a privit pieziș prin verde?
Și-a clipit secundă,
Am simțit c-atunci îmi vede
Teama cum fecundă.
Deodată, a zburat.
Cu un fir de mine-n clonț,
Spre azurul tulburat
De-al meu zbieret glonț.

[Ada Nemescu]

Un pretext (într-un monolog), bun de adunat rime cu tâlc. Ești originală și asta-i de bine! aDa

[Vasilisia Lazăr]

Am revenit, fiindcă voiam să-ți spun ceva. La început, nu prea înțelegeam poezia ta. Cu timpul, am învățat să-i pătrund tainele. Să mă familiarizez cu limbajul, cu topica... Și am înțeles că tu ai un imaginar foarte personal, în care simbolurile par desprinse dintr-un basm arhaic și dintr-o neliniște foarte contemporană. Deja, pentru mine, ai devenit recognoscibilă ca poetă.

[Vasilisia Lazăr]

Alina, „Priponul” este o poezie în care simbolul ciorii depășește imaginea concretă și devine expresia fricii, a presimțirii și a confruntării cu propriile neliniști. Limbajul dens, imaginile sugestive și ritmul incantatoriu creează o atmosferă tensionată, iar finalul, de o remarcabilă forță expresivă, lasă impresia că adevărata luptă se poartă înlăuntrul ființei. O poezie originală, cu o simbolistică bogată și o voce poetică inconfundabilă. 

Mi-a sărit în ochi versul:

„Cu un fir de mine-n clonț...”

Este extraordinar. Nu cioara pleacă pur și simplu. Pleacă cu un fir din ființa eului liric. Asta schimbă complet finalul. Frica nu dispare odată cu zborul ciorii; ia cu ea ceva din om.

Și mai este un vers pe care îl găsesc foarte reușit:
„Am simțit c-atunci îmi vede / Teama cum fecundă.”
Verbul „fecundă” este surprinzător aici. Teama nu este doar o stare, ci o forță care naște alte spaime, alte umbre. Este o alegere lexicală îndrăzneață și foarte inspirată.

Iar versurile semnalate și de Augusta („Cu gândul îi deșiram/ Vieții toate pânzele.”) sunt versuri de poet adevărat. Pentru că verbul „a deșira” este extraordinar ales. Nu spui „desfăceam”, „deschideam”, „răsfoiam”. Spui „deșiram”. În verbul acesta există răbdare, migală și, în același timp, destrămare. Minunat! Te felicit din toată inima!

[Chris]

foarte frumos!

(Cu gândul îi deșiram
Vieții toate pânzele) - mi-a placut in mod deosebit

[Mihaela Popa]

tare frumos, admirație!

[Grig Salvan]

Un duh ancestral parcă plutește în aceste versuri, în stil oarecum de descântec popular, ritmica mi-amintește și de o serie de poeme ale lui Cezar Ivănescu. Interesant și original textul.

[Mihai Katin]

Deodată, a zburat.
Cu un fir de mine-n clonț,
Spre azurul tulburat
De-al meu zbieret glonț....finalul excelent...un ecou din muzicalitatea lui Toparceanu  da o nota aparte poemului