Pierdut printre frunzele toamnei

[Costel Zăgan]

Amintiri de nisip

îmi curg

printre

degete

Clipă

după

clipă

frunză

după

frunză

Brusc un tablou

mă izbește

de

perete

Alo

ce cauți

în toamna asta

poete

Costel Zăgan, Poemul de la miezul nopții

[Costel Zăgan]

Mulțumesc frumos, Dacule: ereditatea ta spune totul!

[Dacu]

Am strâns toamnă după toamnă - Amintiri

       O excelentă și condensată meditație metaforică a timpului vieții Dumneavoastră fără a reda efectiv și acele ,,amintiri de nisip" care evident cred că v-au impresionat profund.

La Multe Toamne!

       Cu deosebită stimă,

                                         Dacu

[Costel Zăgan]

Cine simte ca un poet, (mă) înțelege! Sărut-mâna! 

[Vasilisia Lazăr]

Costel, ai mereu acea doză de ironie tandră și de reflexivitate ludică, iar poemul acesta o condensează perfect, care în simplitatea lui aparentă, ascunde o subtilă meditație despre trecere, memorie și condiția poetului. Stilul fragmentat, cu versuri scurte și spațiere amplă, amplifică senzația de curgere lentă, de destrămare a timpului — „Amintiri de nisip / îmi curg / printre / degete” — imagine clasică, dar revitalizată prin economia expresiei.

Structura poemului e una de tip haiku dilatat: impresii, tăceri și instantanee se succed într-un ritm interior, sugerând fragilitatea clipei. Alternanța „Clipă / după / clipă / frunză / după / frunză” transformă timpul într-un echivalent vegetal, organic, iar amintirile în pulbere care se scurge inevitabil.

Momentul de ruptură — „Brusc un tablou / mă izbește / de / perete” — aduce un contrast de energie, o trezire brutală în real. E momentul în care introspecția se lovește de concret, de materialitatea lumii. Iar finalul, „Alo / ce cauți / în toamna asta / poete”, introduce acel umor discret și autoironic specific ție. Aici, poetul se desparte de solemnitate, coborând în cotidian, în banalul unei interogații telefonice care subminează gravitatea meditației.

În câteva versuri, surprinzi tensiunea dintre interior și exterior, dintre vis și real, dintre chemarea nostalgiei și ironia lucidității. E un poem scurt, dar dens, în care fiecare pauză, fiecare fragment de vers devine respirație. Ai reușit din nou acel echilibru fin între ludic și tragic, între poezia gândului și poezia tăcerii.

[Costel Zăgan]

Mă joc cu adevărul, chiar dacă-i dureros!

[Ada Nemescu]

În formă de clepsidră, o interogație... tandră.

aDa

[bolache alexandru]

A venit toamna! Acoperă-mi inima cu ceva...

[Costel Zăgan]

M-ai ghicit, Prietene!

[Mihai Katin]

acel  alo  este  aici  acea  atenționare  pentru  ca toamna  este  uneori  confuza ,ne-o  dovedește  mecanica  nereașteptata a tabloului ,de fapot   este  o adatabilitae pe care  uneori  o  neglijam  pentru  ca  nu-i  asa:

Amintiri de nisip

îmi curg

printre

degete

Clipă

după

clipă

[Costel Zăgan]

Mulțumesc.