Ecoul

[Corneliu Neagu]

Un glas pornește din lăuntrul meu,

ecoul se întoarce peste gânduri

din spectrul frânt al unui curcubeu

rămas din vară priponit în prunduri.

Izvorul nu mai curge pe sub prund

dar curcubeul din pripon ascultă

cuvinte vagi în care se ascund

păreri de rău întoarse dintr-o luptă.

Din glasul renăscut așa târziu

mai vin si-acum silabe încărcate

cu amintiri din care nu mai știu

unde-au plecat iubirile trădate.

Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut

prin vechi uitări aduse într-o seară

de vântul reîntors mai abătut

din marginile unei nopți de vară.

Și dintr-odată parcă le zăresc

desprinse din văzduh, neconsolate,

în inimă aș vrea să le primesc,

cu un sărut să le împac pe toate.

Dar timpul parcă m-a înlănțuit,

iar ele mi se par tot mai ostile,

în cercul lor mă strâng necontenit

și îmi cobesc cu bocet de sibile.

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu prietenie, doamnă Vasilisia Lazăr, pentru frumoasa tălmăcire a versurilor din această poezie! Onorat!

[Vasilisia Lazăr]

Versuri care evidențiază un contrast vibrant între lumea interioară, un sanctuar al visării unde totul se împlinește conform dorințelor, și realitatea exterioară, care adesea nu răspunde așteptărilor. În această dualitate, visul lucid devine un refugiu, un loc unde se poate experimenta o viață alternativă, perfectă și nealterată de constrângerile sau dezamăgirile realității. Ca întotdeauna, minunat!

[Corneliu Neagu]

Maria Mitea, gânduri alese cu prietenie din partea mea pentru lectura versurilor și pentru comentariul colegial pe care l-ați postat aici! Onorat!

[Maria Mitea]

”ecoul se întoarce peste gânduri

din spectrul frânt al unui curcubeu ” - vers de primă mână ... 

Un poem de zile mari! 

[Corneliu Neagu]

Distinsă doamnă Gabriela Raucă, comentariul dumneavoastră mi-a plăcut foarte mult și, totodată, m-a emoționat. Am găsit în acest comentariu o căldură colegială și sinceră pe care o apreciez foarte mult! Gând ales din partea mea!

[Gabriela Raucă]

Uluitoare versuri, pline de melancolia născută din iubire, dar și de nostalgia trecerii timpului. O părere de rău, o încercare de a repara greșeli trecute, un ecou al unor dorințe irealizabile, întors spre noi cu aceeași neputință de a schimba ceva. M-au emoționat în mod deosebit aceste minunate versuri, atât de elegant ticluite. Felicitări!

[Corneliu Neagu]

Dragul meu prieten Grig Salvan, comentariile tale se pliază întotdeauna cu multă gingășie pe versurile mele. Așa se întâmplă și acum, dovedind că spiritele noastre comunică pe aceleași lungimi de undă...Mulțumiri cu drag și Gând Bun!

[Grig Salvan]

”Unde sunt iubirile ce-au fost?” spuneam cândva într-un cântec al meu. Câtă nostalgie ne cuprinde mereu la amintirea iubirilor de altădată, o reverie ce ne aduce până aproape de lacrimi. Am citit și recitit cu o deosebită plăcere versurile în care mă regăsesc întru totul. Am reținut versuri de o mare frumusețe și gingășie, nu le mai redau pentru că ar fi prea multe. Iar finalul are o măreție de tragedie antică greacă:

„Dar timpul parcă m-a înlănțuit,

iar ele mi se par tot mai ostile,

în cercul lor mă strâng necontenit

și îmi cobesc cu bocet de sibile.”

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc cu aleasă prietenie, domnule Gabriel Cristea!

[gabriel cristea]

Minunate versuri!