zi-le să nu-mi trimită poze

[Maria Mitea]

ascunse șoapte din frunze și din dor,
în mai adâncul sângelui te port,
spălat de umbre pruncul plânge-n mine,
ochii ca roua, îți caută bujorii,
te tot strecori în vie, și mai plivești grădina,
de pasăre ți-i brațul, de pasăre ți-i cântul,

zi-le să nu-mi trimită poze cu sicrie,
nu cred, nu cred o boabă, știu bine, n-ai fost tu,
cum să fii tu, cu palmele pe piept încrucișate
când ai atâta treabă, când ai atâta vlagă,
cum să-ți lași cuibul zidit din paie și din lut,
copiii și bărbatul, - nu, tu nu ești acea mamă,
femeie, soră ce stă cu gândul tot la ducă -
- iluzie e moartea, nu tu, de ce să pleci fără să spui?

când porți în pântec veșnicia,

ascunse șoapte din frunze și din dor,
în mai adâncul sângelui te port,
spălat de umbre pruncul plânge-n mine,
ochii ca roua, îți caută bujorii,
 te tot strecori în vie, și mai plivești grădina,
de pasăre ți-i brațul, de pasăre ți-i lacrima

[Ada Nemescu]

Dramatism la superlativ, cu atât mai mult cu cât repetiția versurilor de început/final are o țintă sigură.

aDa

[Monica Pester]

Cât de bine te înțeleg !

Bine  că îi avem  în noi mereu . . . 

[Maria Mitea]

Monica, draga mea, și eu am plâns când l-am scris, și mai plâng ... așa e, sunt momentele alea când plânsul vrea să se rupă de tine, lacrimile își cer dreptul la lumină ... 

Te cuprind cu drag!

[Monica Pester]

Maria, sincer ?  Am plâns ! Cuvinte simple dar care dor când ai o mamă plecată. .  Maria,