poemul pâinii

[petrut dan]

Și mi-am zis: ce-ar putea-nlocui o femeie?
Poate doar un aluat frământat pentru pâine.
Aș zidi un cuptor, aș cerși o scânteie
orișicui mi-ar lăsa împrumut până mâine.

Mi-ar plăcea să-i frământ sânii umezi. Cât oare?
Cât sunt case în sat, cât e cerul de 'naltul
îmi va ține de dor și de-un gând orișicare,
la crăpatul de zori, să nu plece cu altul

i-am ascuns chiar și vâsc, din cel tânăr, sub pernă
ca-n Ajun, când aștepți pe-nserat ursitoare,
să-i menească frumos 'cea iubire eternă,
potrivită de grâu, potrivită de sare.

I-am cătat prin odăi un vas nou, fără patimi,
să nu stea la dospit nici prea mult, nici chircită.
Îi spuneam vorbe mari, cu speranțe și lacrimi.
O pierdeam din priviri, ca pe-o vie muncită.

In zadar căutam, deschizând câte-o carte
să mai văd să citesc, să-mi explice bătrânii
cum se-nvață-a iubi, cum se dă, cum se-mparte,
dar răspuns n-am găsit. Se certau câte unii

c-ar fi blândă așa, cum să spun, se-mplinește
când cei doi pentru ea își promit c-or să fie
doar un trup și un gând, căci așa izbândește,
tot mi-am zis să nu-i cred. Dacă mint, cine știe

cum și-ar face de cap, cum s-ar da pentru altul?
Ori, mai crezi, i-ar părea că-i mai bine năucă
să se lase la toți cât îi cerul de-'naltul...
Nu-i poți face nimic dacă-i vine de ducă!

Și am zis: cum ar fi să iubesc o femeie
care-mi dă peste mâini ca maiaua de pâine
împlinită la trup de la prima scânteie
Nepăsare mi-ar fi lumea toată... de mâine!

[petrut dan]

Domnule Corneliu Neagu, vă mulțumesc, cu respect!

[Vasilisia Lazăr]

Interesantă această analogie dintre femeie și pâine, centrată, în final, pe femeie. Plăcut și muzical.

Totuși iubirea nu cred că se învață.

[Monica Pester]

Femeia-pâine ! Imagine puternică a principalelor elemente ale vieții. Femeia care hrănește prin fecunditate, pâinea care hrănește prin sațietate.

Femeia , centrul iubirii, al familiei și al bărbatului.

Pâinea , vector al siguranței trupului, al speranței de creștere somatică și de supraviețuire.

În mâinile bărbatului femeia este un lut care înflorește , dăltuindu-se în forme de vase ce pot ține pruncul sau ulcioare ce poartă apa binefăcătoare

În alte mâini ,agere și pricepute, pâinea plecată din făina spicului de grâu devine cocă moale și blândă, îmbietoare , ispitind gura flămândă precum a copilului spre țâța mamei sau a bărbatului doritor spre sânul cald al femeii

sale.

Excepțional ! 

Poete, 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un poem frumos! Felicitări.

[Grig Salvan]

Deosebit de reușit poem al frământărilor și întrebărilor despre cum se face o femeie să fie a ta, pentru tine, cât e aluatul acela de greu de stăpânit, de lucrat, de iubit, de ținut în mâini, fără a fi scăpat, „cum se-nvață a iubi”, cea mai grea lecție din această viață. O lectură  foarte plăcută.

[Ada Nemescu]

Ce poem!

De s-ar învăța IUBIREA, nu doar verbul a iubi

De ne-ar invada brusc, PACEA! Și de-am fi din nou copii

De s-ar împărți o pâine la noian de-ndrăgostiți

Dacă toți mai-marii-lumii ne-ar striga - Fiți fericiți!

Tot ce-avem din veac în veac - Împărțiți!

Ai scris aici , atât de frumos, despre femeia-pâine, rolul lor fecund, despre generozitate și altruism! 

aDa

[Corneliu Neagu]

Nimic n-ar putea înlocui o femeie... Ce ne-am face dacă ea n-ar exista? dar "Nu-i poți face nimic dacă-i vine de ducă!" - O reîntoarcere plăcută la poezia cu rimă, gustată de mine cu multlă plăcere!