Vine o vreme

[Dumitru Mocanu]

Vine o vreme, când tăcerea

Îmbracă buzele rubinii,

Se agață de nodul gâtului,

Urcă și coboară sublim,

Ca o felină răsfățată,

Pe treptele sufletului blând,

Pieptănându-ți amintirile

Frumos sculptate, undeva

În adâncimea irisurilor.

 

Atunci, ecoul trecutului,

Își desface aripile mari

Stropite în mii de culori

Și gusturi gingașe, ce vin

Să tămăduiască mintea,

Sau alte ori pline de umbre

Care te urmăresc fugar

Otrăvindu-ți trupul istovit

Cu veninul greșelilor lașe.

 

Și doar curgerea timpului,

Printre moleculele reci

Ale unui prezent efemer

Îți mișcă timid pleoapele  

Ca într-un tangou sentimental,

Până când, într-un final

Muzica se oprește dramatic

Când sobru, universul trage

Pentru ultima dată, cortina.

 

[Ada Nemescu]

Sobrietate și multă simetrie aproape rigidă.  Deși construcția este corectă, cred că aș fi dorit un stop de risc, de culoare, chiar nebunie... vine o vreme când trebuie să ieșim în decor

 aDa

[Mihai Katin]

Și doar curgerea timpului,

Printre moleculele reci

Ale unui prezent efemer

Îți mișcă timid pleoapele   este  bine  a da  timpului   prinosul  inimii  si   sensibilitatea   sufletului  pentru   ca  el  ne   lasa  fara  sa stim  oglinzile  in care  sa privim ce  a fost ,ce  este  si   cine  poate ,ce  va fi...

cu   pretuire!

[Dumitru Mocanu]

Vă mulțumesc, dna Butuza, pentru vizită!

[Dumitru Mocanu]

Vă mulțumesc dna Mitea pentru vizita si comentariu! Poate va veni și momentul când voi încerca să scriu și altfel :)

[Ana-Maria Butuza]

Mi-a plăcut!

[Maria Mitea]

Buna Dumitru, 

Mi-a plăcut f mult ce am citit și suflul poetic e la el acasă. 

În deosebi mi-a plăcut cum începi:

” Vine o vreme, când tăcerea

Îmbracă buzele rubinii,” - agață din prima privire cititorul, 

E, în acelaș timp când m-ai citesc a doua oară îmi vine să-l rup, 

să-i rup rima pe ici colea, .... de parcă ar bate vântul și-l împrăștie .... 

eu știu, poate încerci și ne oferi și o a doua variantă 

:) 

poezia să o scrii e și joacă