parcurg lumea pe jos mai mult decât ceea ce vreau mă feresc să nu repet vreun cuvânt din cele de pe ziduri am înțeles nu există prostie mai mare decât un te iubesc scris cu înfrigurare îmi doresc tot ce e mai bun pentru tine și durerea ta de cap să încetinească timpului îi propun un țărm salvat de furia valurilor din cap până în picioare peștii mă fac să miros a baltă și stuf nu mă pot lăuda cu pușcăriile comuniste altfel aș face din nou liceul ți-aș scrie pe un perete iluminat tovarășul secretar să nu înțeleagă nimic din tot ce îmi repet noaptea că ar fi trebuit să fac de când m-am îndrăgostit îmi tremură mâinile Liviu presupune că țigările ne-au apropiat mă uit la ele niciuna nu seamănă cu poezia pe care am lăsat-o pe aleea scriitorilor colegii mă dădeau de gol doamna s-a dus în cimitir să compună știam că nu mă pot îmbogăți din invidie am zis bine că pot să-mi risipesc orice îndoială cu privire la spaima de cruci aveam bodega aproape tot ce mă făcea să uit că venim din culturi diferite pentru mine fierul încă nu fusese separat din sângele vreunui dinozaur ucis cu inteligență te mirai că nu m-ai auzit niciodată tușind mama avea obiceiul să mă trimită la muncă eram sigur că n-o să-mi ceară limba engleză oricâte subiecte mi-au dat să aleg comunismul nu mă industrializase atât de mult încât să nu văd strălucirea unui destin despre care doar mie mi-ai spus ce frumos Dumnezeu se repetă"
Adaugă un comentariu
E un strigăt aici, o mărturisire silențioasă și nu, nu mă contrazic. Pot fi teze de toată ziua, așa cum pot fi mângâieri pe drumul prăfuit a dor. Am mers odată cu tine, să te ascult. Dar ai zis! :)))
Frumos!
Repetă, dar nici Dumnezeu nu se învață minte și-i cel mai bun, în continuare!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE