Când răutatea îşi înfige dinţii

[Camelia Ardelean]

Când răutatea îşi înfige dinţii

În lutul plămădit de Savaot,

Nu Îl mai iei pe postul de pilot

Al propriului destin; îţi vinzi şi sfinţii.

 

Bonomul vesel se transformă-n ciot –

Te-afunzi adânc în puţurile minţii

Secate de iubire, şi arginţii

Primesc tăcut emfaticul tău vot.

 

Te soarbe-o nebuloasă-nfometată –

Nu ştii că eşti meniul principal.

Dacă-i propui din listă să te scoată,

 

Te-ncătuşează-n bolul ei oval

Şi te mixează-ncet cu apă plată;

Îţi devorează eul la final.

[chindea maria elena]

Scanare în infraroșu a alienării noastre spirituale. Când ne refuzăm natura cristică a sufletului înțesată de valori morale – fără să știm sau fără să ne pese, de fapt ne sinucidem. Autocanabalizarea acestor timpuri jonglează cu sufletele ce-și vând obeliscul pe care se sprijină cerul, pentru strălucirea arginților! Bună scanare, Camelia.

[petrut dan]

Un poem ce implică cititorul deoarece se poate recunoaște în anumite ipostaze, scris bine, cu drag!

[Pop Dorina]

Chiar îmi era dor să-ți citesc poeziile. Mulțumesc pentru lectură. 

[Mihai Katin]

interesanta  alegerea  formei   acestui  poem  incisiv si    poate prea  rugos  in  sentinte  pentru    fragilitatea  unui  sonet...

cu  multa  pretuire!

[Dumitru Mocanu]

Un verdict, de care eul, inconștient, nu va mai afla niciodată. Păcat de el.

Felicitari pentru versuri!

[Vasilisia Lazăr]

Un poem penalizator, corect scris, dar mult prea dur, nu știu cum să zic... Cu drag, Camelia!

[Monica Pester]

O realitate exprimată cu năduf, parcă, liric și extrem de punctat din punct de vedere istoric și uman.

Felicitări autoarei!

[Grig Salvan]

Un poem moralizator, bine structurat și percutant, pe tema eternă a răutății din om, care macină sufletul omului până la neantizare.