Scrisoare pe piatră

[Monica Pester]

Senin te găsesc, cu fruntea spre cer,

Cu ochi liniștiți în somnul curat,

Uitându-mă-n jur văd toate cum pier 

Și cerul se scurge-n pământul uscat.

Fac valuri în mine furtuni de regrete,

Pasu-i sculptat de o umbră de vânt,

Destinul crud ar vrea să-mi repete

Lecții amare în miez de cuvânt.

Nu-mi cere milă, nu am ce să-ți dau,

Roata se-nvârte în sens de păcat,

Spălându-mi trecuturi ce nu mai au,

Scenarii și martori de judecat.

Schimbată-i lumina, difuză acum,

E iarnă sau stelele cad pe Pământ?

În visul de ieri,  aveai încă drum . . . 

O aripă albă în mână frământ.

[Monica Pester]

Pentru mine, Poete, aprecierea ta este ca o trambulină ce mă propulsează dincolo de ganduĺ și  telul lucid, mă trimite mai în adâncul eu-lui pentru a ma găsi pe mine, cea adevărată. 

MMultumesc e puțin spus !

[petrut dan]

Deci poemul de față îmi place, mă bucur că în niciun caz nu ai o scriere învechită, repetitivă și de-aici, cel puțin, plictisitoare, demonstrezi o gândire profundă și aici versurile înlesnesc parcurgerea/înțelegerea ideilor, imagini puternice ce vin de undeva de unde nu oricine poate ajunge chiar dacă lecțiile pe care le descoperi în miezul cuvintelor pot fi și amare, lectura scrierii tale merită efortul, mă repet, dar îmi place, felicitări pentru evoluție, însă atunci când există talent cine/ce se poate opune?! Cu drag!