de obicei îmi aleg
cuvintele
știu câtă presiune sunt în stare să creez și
mai ales cum să-mi folosesc știința de a pune mâna
sau limba
cel mai mult
umerii mă solicită din cealaltă parte
sânii îmi micșorează orizontul
simt lumina între ei cu aceeași viteză
cu care gândul unui bărbat
ocolește pe la ecuator spre cea mai apropiată intrare
în trup
asemănător unei insecte supuse procesului
de polenizare
imagine ce mă provoacă intelectual
pot fi primul te iubesc sau atingerea în urma căreia
vasele de sânge pocnesc cu mențiunea producătorului
că
pentru aceste situații își declină orice responsabilitate
după cum diavolul nu este dumnezeu și nici moartea mai puternică decât
omul
de obicei
nu se teme doar așteaptă în cer lucrurile să-și piardă din semnificații
același inel pe care mi l-ai dat să-mi amintească
momentul când mi-am văzut organele pe nisip m-a făcut să-mi dau seama
că
nu facem parte din înțelegerea faptului că ne-am născut prea târziu
uneori îl mai port
când sunt singur și-mi doresc ca totul să fie un vis
inclusiv spargerea valurilor
te iubesc atât de mult încât aud cum gândești
tot ce îți șoptește sângele când trece prin pereți
hrănind otrăvind sau doar jucându-se de-a v-ați ascunselea
cu moartea pre moarte călcând
cum ne învățau la biserică
încă ești fata de sub umbra copacului
Adaugă un comentariu
Chris, îți mulțumesc pentru prezență și semn, te mai aștept, cu drag!
imaginile curg natural, aceeasi naturalete o are si incarcatura erotica. foarte frumos!
Mulțumesc, Alex, pentru lectură și cuvintele apreciative, cu prietenie!
Ești un adevărat demiurg al poeziei de dragoste, Man! Ne duci cu imaginile prin toate cămările vieții... Fata de sub umbra copacului poate fi prima dragoste ori de ce nu o Evă într-o nouă renaștere în care sângele se joacă de-a v-ați ascunselea...
aDa și eu mi-aș dori, mulțumesc, cu drag!
Pulsații arzânde, fie doar în gânduri și amintiri...se prea poate prima fată și singura umbră martor și reazem peste timp. Mi-aș dori o epidemie de astfel de trăiri, o boală fără leac, iubirea...
aDa
Monica, apreciez, ai un fel special prin care înțelegi cel mai bine iarna dintre noi toți și de aceea toate cuvintele tale își găsesc un loc numai al lor, loc în care le stă foarte bine și pentru care îți mulțumesc și te mai aștept, cu drag
Aș spune că este esența unei povești de dragoste, dusă la un apogeu peste timp și spațiu, peste moarte și profunzimea ei.
Că se simte pulsația sângelui și a dorinței eu-lui de a fi încătușat în iubire.
Aș spune și că această magie a cărnii, această devoțiune de împreunare simbolică alterând piedicile, doborând depărtările, survolând timpurile apariției pe pământ, explicată fiind prin intensitatea focului ce se revarsă necontenit, magia aceasta este miezul vieții și al morții , sâmburele de sorginte divină a cărui amprentă ne marchează de veacuri.
Aș mai spune însă, mai degrabă, ca toată această poveste, este un vis, încă incandescent, cum încă prezentă în memorie sau imaginație fata de sub umbra copacului.
Poete,
Domnule Valeriu Anghel vă mulțumesc, cu deosebit respect!
Forță imaginativă și prospețime a expresiei lirice, sensuri grele în cuvinte obișnuite – semne ale valorii poetice.
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE