Adaugă un comentariu
Stimată doamnă ada Nemescu, vă mulțumesc pentru caldele cuvinte de apreciere. mai am mult de învățat în domeniul poeziei. Mă bucur că am de la cine.
Stimată doamnă Chris, da, așa este, seamănă mai mult cu un eseu. Mulțumesc!
Stimată doamnă Vasilisia, aveți dreptate. Mai de învățat.
O confesiune atât de intimă dar (bizar!?) în același timp universală. Singurătatea asumată, corect înțeleasă, este firească, ușoară ca o haină fin mulată pe suflet.
Am citit cu emoție, aDa
este mai mult un eseu, o introspectie.
citit cu placere,
Nu, dacă așezăm textul pe orizontală, rezultă un text de proză în maniera fragmentarismului. Dar poezia în ziua de azi a căpătat atâtea forme, încât nu mai știi unde e granița. Personal, nu consider acest text poezie.
Un poem în proză... O poezie a introspecției. Mie mi-a plăcut. Drumul de multe ori chiar dacă avem pe cineva alături îl facem singuri.
Domnule Grig Salvan, aveți dreptate. Important este să încercăm. În afară de asta, încă învăț. Norocul meu, pe Insemne Culturale, am de la cine. Vă mulțumesc!
Domnule Stănescu Valentin, vă mulțumesc pentru lectură și apreciere.
Mai puțin poezie, mai degrabă o proză lirică. Dar interesantă în felul ei.
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE