Albastrul care șade-n călimară,
Penița încercată greu de timp,
Se zbat să țeasă foii-o piesă rară
Cerându-i muzei tale anotimp.
Lacrimi amare, o dorință oarbă,
Se-arata-n diamant neșlefuit
Somnul adânc și nechemat să soarbă
Vise din scrinul tău neprețuit.
Nu ai habar de Luna ce inundă
Stele de jar aprinse-n jurul ei,
Cu inima bolnavă și flămândă,
Otravă din pahar ai vrea să bei.
Gândul ucide albe nopți în ropot,
Clepsidrele se-agită și se sparg,
În piept, bătaia sună ca un clopot
Când rătăcești și ultimul catarg.
Iar teama despuiată e în drum,
Zâmbește cu obrazu-i glaciar,
Tu rupe din trecut fâșii de scrum
Pe-o filă albă, viața-ncepe iar.
Adaugă un comentariu
frumos!
partea asta cred că am exersat-o și eu (cu sensul de "punct și de la capăt")
"Pe-o filă albă, viața-ncepe iar."
Plecăciune, my mentor!
Iar eu îți dau BT-ul. Adică Bun de Tipar. :)
Ultimaaa strigare!
În somnul cel adânc, să soarbă
Nu e ok, are cu o silabă mai puțin. :))
Of, câte extemporale dau ! Dar, îmi place.
Lisia . . .
Da, acum e bine. :) Stai că am mai văzut ceva. :)) Pe perna ce așteaptă să îți soarbă. Tot cacofonie se cheamă. :)
Lisia, știi că te ascult și mă modelez continuu.
Am refăcut scrierea după îndrumările tale.
De aceea îți mulțumesc din inimă !
Poete, mă încântă mult aprecierile tale, în fraze scurte dar intens concentrate !
Mulțumesc frumos !
Iertare tuturor pentru raspunsul meu tîrziu.
Mulțumesc mult Nikol, ești prea blândă.
Mulțumesc mult, Alex, prietene, știu că mă înțelegi.
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE