Râde frunza. Parcă-mi cere haina mea din casa mare
Ca să-mbrace, cu ea, cerul, înainte de furtună.
În urechi își pune dopuri din popasul cu sfidare
Și, pe ochi, își trage storuri, dimineți cu vreme bună.
Se-nverzește de rușine când se-apropie potopul,
Bâlbâită,-ntoarce vântul între sunete primare,
Umbra îi foiește tainic, peste pleoapele ei, stropul.
Râde frunza. Parcă-mi cere haina mea din casa mare.
Stropii-i spală-ntreaga față și rimelul de pe riduri,
Vălurindu-se de freamăt, pune voalul peste lună,
O păstrează,-ntreaga noapte, prizonieră între ziduri
Ca să-mbrace, cu ea, cerul, înainte de furtună.
Frunza mea, de spaim,-ascunde ochi, migdale în lucire,
Corpul ei, o balerină, hainele-i sunt prea sumare,
Levitează ca o muză în profunda nălucire,
În urechi, își pune dopuri din popasul cu sfidare.
Doar aplauzele minții se întrec netulburate,
Se visează între frunze, țin un curs de la tribună,
Dar un fulger, cu viteză, plimbă strigăte ciudate
Și, pe ochi, își trage storuri, dimineți cu vreme bună.
Și, pe ochi, își trage storuri, dimineți cu vreme bună
În urechi, își pune dopuri din popasul cu sfidare
Ca să-mbrace, cu ea, cerul, înainte de furtună.
Râde frunza. Parcă-mi cere haina mea din casa mare.
Adaugă un comentariu
Laborioasă construcție poetică, versuri de amploare vibrante parcă turnate în bronz, amestecând tonuri grave cu altele sprințare, vesele și jucăușe.
Se-nverzește de rușine când se-apropie potopul,
Bâlbâită,-ntoarce vântul între sunete primare,
Umbra îi foiește tainic, peste pleoapele ei, stropul.
Râde frunza. Parcă-mi cere haina mea din casa mare.....lectura cu viu grai a acestui poem presupune o anume arta declamativa si de aceea apreciez minutioasa lui constructie!
Cu siguranță ți-ai da haina din casa mare oricui ar cere și așa îmbraci și cerul și sufletul cititorului cu iubire și poezie.
La mulți ani binecuvântați, buna mea!
ce frumos conduci textele cu vers lung, mi se pare ca ti se potriveste acest tip de scriere. foarte frumos!
Imagini deosebit de frumoase alese cu grijă. Ușurința versificării și umorul îmbrățișat pe alocuri sporește farmecul ei.
La mulți ani, doamna Carmen Popescu! Un gând bun de la Iași pentru toată familia.
Vă îmbrățișez pe toți și vă mulțumesc pentru gândurile minunate! Să aveți o noapte plină de spectacolul cuvântului frumos!
Mi-am adus aminte la țară când plecam la vreun praznic și bunica se ducea să ne ia straiele din „odaia a bună”, așa și la tine am avut același sentiment ca de sărbătoare când am citit despre frunza care-ți cere haina din casa mare, așadar un poem dedicat frunzei, nu am mai citit până acum, cel puțin eu, asta înseamnă originalitate însoțită de imaginația unui decor când autumnal în așteparea vreunui diluviu, nu neapărat biblic, dar totuși diluviu, când unul artistic visându-se o balerină, normal, în ținută sumară sau chiar unul social în mijlocul unor aplauze și al unui discurs de pe tribuna vreunui festival al toamnei, probabil, sau a vreunei sărbători a recoltei având în vedere anotimpul! Un poem scris cu măiestrie, ritm alert de la un capăt la altul, acțiune a tablourilor care, deși ar părea un poem descriptiv, își păstrează dinamismul liric și forța sugestiei! Mulțumim, mai trecem!)
Dacă ai ști cât de dor mi-a fost de poezia ta, Carmen! Și cât ne lipsește aici! Minunată glossă! Aș cita ceva, dar aș nedreptăți restul. La mulți ani sănătoși, scumpa mea prietenă! Plini de bucurii și inspirați! Te îmbrățișez cu tot dorul!
Excelentă glossă! La mulți ani!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE