Dumnezeu de mână mă poartă prin lume,
să-i cunosc Creația, să i-o admir
are îngeri pictați pe chimir
destramă în oamenii a vieții cutume.
îi mângâie pe creștet pe cei buni
pe rătăciți îi scoate din pustietate
îi pune în lumină le face dreptate
îi vindecă pe cei mulți și nebuni.
pune în conștiință niveluri de putere
să iasă din dezordinea predominantă
viața să aibă sens să fie fascinantă
departe de veacuri triste austere.
Tatăl este Dumnezeu- iubire absolută
face ca soarta mea să fie revolută.
Adaugă un comentariu
Dacă nu ar fi fost treaba mea sa comentez, nu as fi comentat.
Dragă Ana puteam să folosesc într-un alt ultim vers cuvintele , circumvolută, involută, plută. abătută, care să rimeze cu absolută, dar eu am simțit că trebuie să îmi respect sentimentele mele pline de evlavie și de recunoștință pentru că Dumnezeu mi-a arătat care este misiunea mea pe pământ și aceasta este de a răspândi învățăturile credinței trecute prin filtrul rațiunii mele de scriitor de eseuri filosofice și poezie. mulțumesc mult pentru că prezența mea pe această rețea a reușit să îți trezească interesul. Sărbători luminate minunate îți doresc.
Nu, îl păstrați pentru ca nu aveți altă rimă la absolută. În vorbirea curentă, acest cuvânt nici nu e folosit.
dragă Ana mulțumesc din suflet pentru apreciere. voi păstra cuvântul revolută pentru că eu așa simt că soarta mea este împlinită. Sărbători luminate pline de fericire și iubire îți doresc.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE