Tu, Iubire

[Răduță If. Toader]

Tu, Iubire

 (Glosă)

Iubire, dor de primăvară,

Zefir din zarea cea albastră,

M-ai înrobit de prima oară

Cu ispitirea ta, măiastră.  

Cu farmecul de lună plină,

Îmi umpli nopțile cu stele,

Atât de caldă și senină,

Tu, ești minunea vieții mele.

 

În calea mea ești o cărare

Printre hățișuri de mistere,

În pajiștea de la izvoare

Te pierzi precum o adiere.

Te cânt în tril de ciocârlie

Urcând spre cer a mia oară,

Mă scuturi de melancolie,

Iubire, dor de primăvară.

 

Mă răcorești în zi de vară

Cu răsuflarea de naiadă    

Iar glasul tău, în fapt de seară,

Picură-n suflet a baladă...

Foșnet de codru ca o taină,

Colindul sfânt de la fereastră,

Mângâietoare, ca o doină,

Zefir, din zarea cea albastră.

 

A fost de-ajuns să fii pe-aproape

Ca o părere, ca o  boare,

Ca o nălucă peste ape,

Ca firea mea să se-înfioare.

Cu farmecul privirii brune   

Ce mă pătrunde ca o fiară,

Desprinsă parcă din genune,

M-ai înrobit de prima oară.

 

Ești pui de zână, diafană,

Un licăr de ispită nudă,

Atât de pură, filigrană,

Ești și cuminte și zăludă.

Izbuc de ape stăvilite

În rugăciune de sihastră,  

Mi-ai rupt porniri înlănțuite,  

Cu ispitirea ta măiastră.

 

În clipa de singurătate

Ai spart tăcerea din unghere

Și vălul de timiditate,

S-a depărtat ca o părere.

Din ochi privirea mea te fură

Și-n inimă mi te anină,

M-ai îmblânzit cu-a ta făptură,    

Cu farmecul de lună plină.

 

Și în iatacul firii tale,

Citesc ecouri de dorințe

Ascunse-n tremur de petale

Și-n tainicele suferințe.

Cu murmurul de șoapte stinse

În mângâieri de mâini rebele,

Îmi scânteiezi simțiri încinse,

Îmi umpli nopțile cu stele.

 

În adâncimi de-însingurare

Plutim în doi, pe o aripă,

Pierduți pe-un țărm, sub altă zare,

În nesfârșita noastră clipă.

Presari un farmec de visare

În nopțile fără lumină,

Căci tu ești ca o alinare,

Atât de caldă și senină.

 

Plutesc două frânturi de cântec

În patima îmbrățișării,

Îngân de lacrimi și de zâmbet,       

În nesfârșitul larg al zării.

Suntem o singură fărâmă

De suflete în praf de stele,

Tu ești iubită, muză, mamă...

Tu, ești minunea vieții mele!

                   

Tu, ești minunea vieții mele,

Atât de caldă și senină,

Îmi umpli nopțile cu stele,

Cu farmecul de lună plină.

Cu ispitirea ta, măiastră,

M-ai înrobit de prima oară,

Zefir din zarea cea albastră,

Iubire, dor de primăvară!

                 

(din volumul ”Secundele iubirii”, în curs de editare)

[Ana Cîmpeanu]

Atenție la virgulele puse aiurea. 

Inspitirea ta măiastră (fără virgulă)

Tu ești minunea vieții mele (fără virgulă între subiect și predicat)

Foșnet de codru ca o taină - atenție la acest vers, măsura lui e greșită. 

Nu e rea deloc, e proaspătă, avântată. Dar repetați virgulă după tu și nu pare a fi un vocativ acolo.