Și timpul se zorise să nu mai curgă molcom;
Bezmetic alerga prin ițe de război ce destrăma străbunii;
Îngenuncheau - săracii! - să răposeze-acolo,
sub brâgle risipind modele zoomorfe și oameni, laolaltă;
Albastre păsări, rombici pești și spice,
chiar și copacul vieții, toți deveniră scame;
Din casa strămoșească doar ușa podului rămase a jale scârțâind;
Se năzărea un joc neauzit demult,
ca morile de vânt ce umblă potolit,
și-apoi înalță pleava în vâltori…
Era senin; Și timpul obosise să mai curgă.
Dinspre străbune depărtări,
cum se-ntețea ca horă a furtunii,
se auzea Ciuleandra.
Adaugă un comentariu
Era senin; Și timpul obosise să mai curgă.
Dinspre străbune depărtări,
cum se-ntețea ca horă a furtunii,
se auzea Ciuleandra.
foarte frumos!
Minunăție de poezie, ce aur își cerne pe-ale timpului gene.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE