Oh, cum te caut

[Monica Pester]

Să-mi dai ce nu mi-ai dat vreodat,

Să-mi spui ce nu mi-ai spus nici ieri,

Întoarnă-mi dragostea curat

Găsește-mi loc de nicăieri

Când mă întorc din veacul meu,

Prind stelele cu mâna, iar

Nu-ți simt suflarea când ți-e greu

Și teama sapă în zadar

Am colindat cu tălpi golite

Și-adânc rănite pân-la os,

Nu te-am aflat, de ce, iubite

Mă iau copacii-n serios ?

Te-am căutat, gură de aer,

În munți, păduri și în pamânt,

Te caut până văd pe caer 

Abia trei fire că mai sunt.

Și când pe treapta cea de sus 

A Lunii ce n-are habar

Se-agață semnele de-apus,

Îmi amintesc că ești hoinar

Și-atunci ma-ntorc printre sulfine,

Căci te-am găsit unde știam

Tu ești deja-ncrustat în mine,

Ești strigătul ce îl mai am.

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Ce frumos! Mă regăsesc în ea.

[Chris]

Tu ești deja-ncrustat în mine,

Ești strigătul ce îl mai am. - mi-a placut in mod deosebit aceasta imagine

citit cu placere,

[Denisa Curea-Popa]

Am citit cu drag si am apreciat. 

[Ana Cîmpeanu]

Vă bucurați, dar poate și corectați. Ați scris "vecul meu". E veacul. Corectați din editare. 

[Monica Pester]

Ma bucur mult ca încep sa vad linia dreapta  ! Mulțumesc dna Ana.

[Ana Cîmpeanu]

Atenție la tastare. Ați omis o vocală. Când mă întorc din VEACUL meu. E o poezie calibrată bine. Măsură de 8-9 versuri bine stapanită, cu atenție la detalii. Îmi place. Apreciez atenția pentru detalii fine! Asa se lucrează, fin și delicat, lirism frumos dozat și îmbrăcat în haină elegantă!