În liniștea așezată peste sufletul său
nu se întrezărea nimic din tremurul gândului
către mica lume din mintea ei.
Un licăr plăpând mângâia ochii adumbriți
și un gest simplu al mâinii precum
unduirile ierbii în suflul vântului
căutau drum spre ea.
Părul și glasul ei jucau lumini prinse-n imagini
de seară ce dezvăluiau tăcute emoții ale înmuguririi.
O purta cu sine pitită în colțul inimii obosite
de tumult și drumuri răzlețe.
Și întocmai ca ieri, o iubea.
Adaugă un comentariu
Sunt unele momente în care cuvintele mi se așază așa cum vor ele, construind sau nu poezie. Cel mai adesea le las așa .... alteori mai intervin cu „cizelări”. Mulțumesc pentru prețioasele comentarii!
si eu am remarcat fragmentul respectiv, imaginea este foarte sensibila, frumoasa
și eu remarc același fragment ca și Ada
și cam de acolo cred că s-ar putea construi poezia
Am ajuns la a 35-a vizualizare a acestei poezii, dar nimeni nu a apreciat aceste versuri foarte frumoase...
*Un licăr plăpând mângâia ochii adumbriți*...
O purta cu sine pitită în colțul inimii obosite
de tumult și drumuri răzlețe.
Și întocmai ca ieri, o iubea.*
încântată, aDa
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE