motto

                                  ai venit din lumină

                                  ai dăruit lumină

                                  ai plecat în lumină...

 

în Coza Contele domneşte peste gramatici seculare

adie verbul prin pădure doinind cu glas tăcut în frunză  

silabele pe rând se-arată ţesând suav cuvinte rare

să lumineze mintea lumii şi rău-n gol să îl ascunză

 

netulburate-n aşteptare stau gânduri nerostite încă

din cele ce-ar fi vrut a spune în anii-n care-a fost făclie

de dincolo de timp şi spaţiu ne-ndeamnă forţa lui adâncă

să dăm valoare sens vieţii în ea să credem cu tărie

Vizualizări: 49

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Decembrie 7, 2022 la 7:11pm

Doamnelor de seară,

 

m-am visat ȋn Coza cu mult timp-nainte

dar mi-a fost sortită lungă așteptare

și acum mi-e gândul la ziua ȋn care

am privit mormântul fără de cuvinte

 

i-am citit din versuri și mi-ntins o mână

fulgerând ȋn suflet stare de-mplinire

mi-a vorbit prin unde ȋn Limba Română

s-o creștem ȋn mâine cu multă iubire

 

Coza iar mă cheamă să-i cunosc tăria

și gândesc spre vară la o re-vedere

să ne-ntâlnim cu proza și cu poezia

ȋn satul din care Contele nu piere!

 

Visez la o tabără vrânceană!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Decembrie 7, 2022 la 5:53pm

frumos omagiu, prețuire!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Noiembrie 28, 2022 la 12:49pm

Frumos motto, frumoasă poezie, admirabil gest. Cu siguranță Ionică v-a auzit.

Comentariu publicat de Floare Arbore pe Noiembrie 27, 2022 la 9:10pm

copleșitor și minunat deopotrivă omagiul adus în memoria remarcabilului om de litere Ion Lazăr da Coza. Dumnezeu să îl așeze în lumea celor buni și drepți.

Comentariu publicat de Mihaela Chitic pe Noiembrie 27, 2022 la 1:14pm

Ce gest minunat! Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Ion!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr Grădinariu pe Noiembrie 27, 2022 la 12:37am

Vă mulțumesc cu sufletul întreg, domnule Stănescu! Mi-ați făcut o mare bucurie. Cu atât mai mult, cu cât a fost pe neașteptate. Mă bucur că v-am cunoscut. Considerație și prețuire! Sunteți un om minunat! Iar poezia este extraordinară. Ion ar fi tare mândru. Vă mulțumesc pentru tot!

Comentariu publicat de Denisa Curea Popa pe Noiembrie 26, 2022 la 11:29pm

Prețuire! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Corneliu Neagu şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Corneliu Neagu şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Pe crenel a lui Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai țărâna... a utilizatorului Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristi Poe
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Cristi Poe îi place postarea pe blog dacă a lui Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Beția unui fluture-n lumină a lui Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Numai țărâna... a lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog dacă a lui Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dacă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Beția unui fluture-n lumină a lui Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Beția unui fluture-n lumină a utilizatorului Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Descântec a lui Corneliu Neagu
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec anii în zbor... a utilizatorului Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Țara iubirii mele a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 11 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec anii în zbor... a utilizatorului Grig Salvan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Țara iubirii mele a lui Munteanu Manuela
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2023   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor