de frica toamnei
ferestrele au îmbrăcat parcul în straie de ceață
nu se aude mai mult decât
zgomotul pietrelor călcate în picioare
crengile copacilor întunecați
poartă încă urme de noapte violetă
tăcerea alunecă liniștită printre umbrele aerului
încât nimic nu ne poate ocoli
timpul și lucrurile sunt încordate ca un arc
aproape că ți-e teamă
că totul ar putea fi rostit într-o singură silabă
dinspre poteci ne urmărește un miros
precum aerul pamântesc al sălilor de așteptare
abia se simte lumina slabă curgând înclinată
cerul tocmai a dispărut
printre frunzele ruginite
înghițit de pupila rece a întunericului
Adaugă un comentariu
@Mihaela Popa Ma bucur ca a placut.
frumos!
@Cornaciu Nicoleta Ramona Multumesc pentru apreciere
@Ana Cîmpeanu Multumesc pentru comentariu si apreciere
@Pop Dorina, gina zaharia Multumiri pentru apreciere
Frumos!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE