Se-ntinde liniștea în noi ca o magmă urâtă
O umbră densă, mată și infinit de neagră
Liniștea-aceea nu știu de unde-i izvorâtă
E ca o pandemie întinsă de pelagră
Și se prelinge-ncet în sufletele noastre
Ca să ne bea căldura, să nu-i mai ținem piept
Mergem ușor pe drumuri aride și sihastre
Și liniștea devine tabloul incomplet
A fost demult o vreme a anului dintâi
Când ne-ntreceam cu păsări, cine pe cine-nvinge
Și repetam frenetic doar un cuvânt -- rămâi
Până-l simțeam intrând și circulând în sânge
Și-apoi a venit ziua secretului păstrat
Ne încercam răbdarea pe rând, parcă în vis
Curând ne transformasem în tăcere la pătrat
Și ne legasem ochii cu sufletul închis
Și când veni puhoiul de liniște pe noi
Înmărmurirăm, poate acesta era destinul
Simțeam cum ne sfâșie și ne cuprinde-un soi
De liniște funebră ce-și arunca veninul
Rămas-au toate-n urmă, doar liniștea există
Din dragostea nebună ce o trăisem pur
Aveam doar o idee că încă mai rezistă
Deși se-acoperă treptat cu Liniștea din jur
Adaugă un comentariu
Este o poezie mai lunga și mai explicită. Am redus-o pt a o aduce în acest spațiu. Aveți dreptate, mulțumesc dle Corneliu. Onorată Îi voi reda forma și valoarea inițială
Liniște de prea mule ori în cuprinsul poeziei, un ritm ușor descentrat, dar poate deveni o poezie foarte bună, după o atentă reevaluare. Oricum ideea și conținutul mi-au plăcut...
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE