Rob cu-albastre aripi

[Munteanu Manuela]

De ce-mi tresaltă infinite doruri?
De ce aș vrea să rup din mine patimi nelumești?
De ce îmi cântă încă strunele, cu zboruri
Printre fantasme ticluite și umbre îngerești?

Voci care cheamă îmi tulbură hotarul minții,
Apoi, când tac, aștern ecou peste-al meu gând,
De teamă, rostesc o rugăciune, dar nu mi-o mai ascultă sfinții,
Sunt rob cu-albastre aripi, spre Iad încolonat... în rând.

Din lirica-mi nesocotită îmi frâng un strop de viață,
Cu adorație îl risipesc în răsărit,
Trece semeț prin asfințituri și neguri reci de ceață,
E drag din inimă, e foc, e dulce neastâmpăr, cu chipul tău... sporit.

[Munteanu Manuela]

Mulțumesc, d-na Valeria Merca! :)

[Valeria Merca]

Bun venit! Despre poezie, la următoarele postări. :)

[Munteanu Manuela]

Vă mulțumesc mult,  d-na Ada Nemescu! Mă bucură comentariul dumneavoastră. În cele mai multe dintre poeziile mele, metrica versurilor este inegală. Este o amprentă personală (și nu mă deranjează deloc că poate supăra un cititor foarte pretențios), din dorința de a da o notă vibrantă mesajului. Îmi este îndeajuns că ați simțit vivacitatea și sinceritatea. Mă înclin!

[Ada Nemescu]

Un amestec de spovedanie şi incantaţie!

deşi nu excelează în ceea ce priveşte perfecţiunea prozodiei, aşa cum se întrec pe site... poezia îmi place datorită vivacităţii. Semnele de întrebare, fantezia şi sinceritatea trăirilor îmi sunt suficiente să rezonez.

Cu bucuria lecturii, aDa