Nopţile încep să aibă foşniri

[Mihai Katin]

 

 

Nopţile încep să aibă foşniri de mătase,

Moartea vinde trandafiri şi maci de argint

A sosit primul vânt din Sahara!

Vine vara!

 Bat gongul de lună orbii

Să li se deschidă spre dragoste şi pace,

Sau măcar să simtă pielea femeii

Arzând asemeni iasomiei...

Nopţile se albesc de atâtea stele

Ce ne cad printre vorbe, ne minţim tăcerea

Cu surâsul unui noapte bună

Şi plonjăm în visele lui Mai,

Lilieci avizi

De infinitul curb al periferiei ne fură umbrele,

Nopţile încep să aibă foşniri de cositor

În matriţa iubirii turnat subţire,

Scurs pe buzele roase de cât nesărut au îndurat...

Vine vara, moartea ne lipeşte greierii pe obraz

Şi ne vrea

Cosaşi noctambuli sau

Pe unii doar verdele iarbă...

 

 

 

[Valeria Merca]

Un minunat poem cu arome de vară. 

Am citit și am admirat!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Tare frumos mai scrieți!

[gina zaharia]

Metafore pe drumul verii, cu foșnet verde intens ori multicolor. Plăcut e nesomnul cosașilor noctambuli.

Plăcut întreg poemul!

[ELENA AGIU-NEACSU]

Emoţionant! Felicitări!

[Ada Nemescu]

Nu mă pot abţine! Imaginez nopţile cu foşniri de mătase, de cositor...infinitul curb al periferiei ne fură umbrele...

Un univers ireal, absolut...

sunt fermecată...

aDa

[Mihai Katin]

Dacă poţi permite iubirii să apară, atunci nu mai e nevoie de rugăciune, nu mai e nevoie de meditaţie, nu mai e nevoie de nici o biserică, de nici un templu. Dacă iubeşti poţi să uiţi cu totul de Dumnezeu, fiindcă prin iubire îţi va fi apărut totul: meditaţia, rugăciunea, Dumnezeu, totul îţi va fi apărut. La asta se referă Iisus atunci când spune că iubirea e Dumnezeu.

Osho în Calea mea, calea norilor albi