Șterg mesajele grefate
În acel spațiu subtil,
Amân zile, amân date,
Totul pare-acum ostil.
Îmi ridic ștachetă vieții,
Amintirile n-au rost.
Ele vin precum ereții,
Nu-mi oferă adăpost.
Strig ca orbul în penumbră.
Strig în van, nu mă aud.
Mă-nconjoară cea mai sumbră
Vijelie-n verde crud.
Și pe cât merg înainte
Din amonte în aval,
Sting cu lacrimă fierbinte
Scenele de carnaval.
Dar mă duc, mă duc să caut
Diamantul părăsit,
Cu o harpă și un flaut
Și un timp de irosit.
Gleznele-mi sunt pedepsite,
Voce nu mai am de fel,
Dar pe tălpile-ostenite
Scrijelit-am ce-a vrut el,
Vers de iarnă-n primăvară.
Calc pe nori cum calc pe clipe
Și te-ntreb a mia oară
Când vii să ma iei, iubite ?
Monica Pester
14 mai 2022
Adaugă un comentariu
Un poem de stare, bine conturat.
Prozodia reușită!
Felicitări!
(Semnul întrebării din versul final îl scriem după cuvânt, fără blanc).
* Penelopă cu inflexiuni de stea...*
așa te percep :))
aDa
Da, ai definit exact trăirea mea . Îti mulțumesc, aDa !
Titlul m-a trimis la DEX.
citind apoi, am descoperit metafora acestei contracții poetice, stimul fiind iubirea, răbdarea, aproape legendară...
aDa
Cu mulțumiri profunde !
Am citit cu deosebită plăcere!
Cu drag
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE