călător

[gina zaharia]

la o masă erau bătrânele satului

făceau cozonac în cuptoare de lut

de unde să mă cunoască?

eu sunt plecată de mult din sat și sunt a lui Alexandru

am zis

care Alexandru că ăla de-l știm noi s-a dus la Domnul

să fi trecut zeci de ani

strașnic om

parcă a fost ieri

 

tata se îmbrăcase frumos pentru drum

l-am revăzut cu ochii întemnițați într-o lacrimă uriașă

de atunci venise doar de câteva ori pe acasă

ultima oară s-o ia pe mama

cred că îi pregătise o casă cu luna în fereastră

oricum lăsase neterminate multe lucruri

în viață

și nu i-a păsat că viscolul a surpat hornul

ori că veverițele iernau în aluni

 

(în fiecare seară aud salcâmii plângând

oriunde m-aș afla

e ca și cum un ciobănaș ar doini pe prispa casei

și n-ar avea curajul să intre)

nici eu nu vă cunosc bine am venit rar pe aici

vă rog să mă iertați

parcă mata aveai o fată de-o seamă cu mine

îmi amintesc că ne dădeai gogoși

în fiecare duminică

 

a venit fata lui Alexandru

ea este

uite cum poartă caierul acela de vise

e de-a noastră

am auzit

și cât n-aș fi dat să gust din cozonacul acela

rumenit la soarele

gândului!