Între cer și pământ

[Denisa Curea Popa]

Cu fiecare strângere de mână
Recunosc bulbul durerilor
Junghiul unei lumini
Apasă carnea ca o mângâiere
În toate prăbușirile
O temniță dărâmată
Cu umeri de împrumut 

Nu las nicio pulsație fidelă
În mormanul de moloz

Cineva mă naște izvor
Dintr-o singură atingere
Să pot descoperi tirania pietrelor
Aruncate la-ntâmplare 

Între cer și pământ se curge nu se doarme
Vorbe confuze întunecă orizonturile
Lâna de aur se scarmănă tot pe darac

Chiar dacă neîncetat 
Se taie câte o felie din omenire
Rana înverzește
Sub cămașa ponosită de furtuni
Crește Lumea dintr-un sâmbur

[Denisa Curea Popa]

Cristinela, îți mulțumesc pentru semnul de lectură și apreciere!

[Denisa Curea Popa]

Și poezia îl ajută, doamna Valeria.

Vă cuprind! 

[Chris]

foarte frumos, Denisa :-*

[Valeria Merca]

De un dram de optimism sufletul are nevoie. :)

Am citit cu plăcere.

[Denisa Curea Popa]

Mulțumesc, Gina! 

Prețuire! 

[gina zaharia]

Între cer și pământ se curge nu se doarme

Se taie câte o felie din omenire

Frumoasă prezentare a esenței vieții văzută prin ochii realismului.

Am citit cu drag!

[Denisa Curea Popa]

Speranța, ca o plantă vindecătoare și de folos...

Mulțumesc, doamna Sofia, cu prețuire! 

[Sofia Sincă]

Meditație asupra problemelor esențiale ale existenței.

În lupta cu viaţa într-o lume mohorâtă, prinşi în vîltoare alergând, existența este la fel de neagră ca şi întunericul în care ne scăldăm. Însă, întotdeauna există un dram de speranță. Chiar și pe rană.

Foarte interesant și foarte consistent!

Sofi