Cu fiecare strângere de mână
Recunosc bulbul durerilor
Junghiul unei lumini
Apasă carnea ca o mângâiere
În toate prăbușirile
O temniță dărâmată
Cu umeri de împrumut
Nu las nicio pulsație fidelă
În mormanul de moloz
Cineva mă naște izvor
Dintr-o singură atingere
Să pot descoperi tirania pietrelor
Aruncate la-ntâmplare
Între cer și pământ se curge nu se doarme
Vorbe confuze întunecă orizonturile
Lâna de aur se scarmănă tot pe darac
Chiar dacă neîncetat
Se taie câte o felie din omenire
Rana înverzește
Sub cămașa ponosită de furtuni
Crește Lumea dintr-un sâmbur
Adaugă un comentariu
Cristinela, îți mulțumesc pentru semnul de lectură și apreciere!
Și poezia îl ajută, doamna Valeria.
Vă cuprind!
foarte frumos, Denisa :-*
De un dram de optimism sufletul are nevoie. :)
Am citit cu plăcere.
Mulțumesc, Gina!
Prețuire!
Între cer și pământ se curge nu se doarme
Se taie câte o felie din omenire
Frumoasă prezentare a esenței vieții văzută prin ochii realismului.
Am citit cu drag!
Speranța, ca o plantă vindecătoare și de folos...
Mulțumesc, doamna Sofia, cu prețuire!
Meditație asupra problemelor esențiale ale existenței.
În lupta cu viaţa într-o lume mohorâtă, prinşi în vîltoare alergând, existența este la fel de neagră ca şi întunericul în care ne scăldăm. Însă, întotdeauna există un dram de speranță. Chiar și pe rană.
Foarte interesant și foarte consistent!
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE