Plecarea de acasă

[Grig Salvan]

mergeam pe cărăruie orbecăind prin noapte
mai tresăreau în mine și plânsete și șoapte
călcam pe lutul rece cu talpa numai spini
lătrau la mine câinii uitaților vecini...

mă-ndepărtam de casă cu fiecare pas
pe drumul fără capăt și fără de popas
mergeam sub cerul nopții departe de pereți
lătrau la mine câinii tăcuților drumeți...

când în orașul mare tot singur am intrat
nici inimă, nici poartă deschisă n-am aflat
mergeam cântând un cântec umilei mele sorți
lătrau la mine câinii păzind închise porți...

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Vasilisia! Mulțumesc, Chris! Un An Nou fericit și împlinit!

[Chris]

frumos, apasator!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Citind, mi-a venit să fredonez: "Singur, singur, singur, singur..."

O poezie frumoasă și corectă prozodic. Trebuie însă evitat pe cât de mult se poate rima formată din aceleași părți de vorbire. 

[Grig Salvan]

Mulțumesc mult, Ada! Pentru vizită și comentariu, acum, când lumea e mai mult preocupată de sărbătoare și colindat. :) Versurile sunt triste și dureroase pentru că în ele reverberează încă durerea aceea primară a desprinderii pentru totdeauna din Matca natală și de aruncare în Lume...

[Ada Nemescu]

Ce versuri vibrante!

Sunt tridimensionale, sau poate mai mult... pot fi pipăite, ascultate, simțite...

Tristeți, dureri, ce înfioară!

Felicitări și Sărbători binecuvântate !

aDa nemescu 

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Gabriel Cristea! Crăciun cu bucurie și pace în suflet!

[gabriel cristea]

Felicitări! Versuri pline de încărcătură... Crăciun Luminat!