Doamne,

de câți oameni buni

ai nevoie

în ceruri?

Ți s-au înmulțit cetele de îngeri,

iar pământul zace în beznă

și lacrimi.

 

Moartea trufașă

nu mai dă târcoale,

nici nu ne mai cerne,

ci a devenit stăpână

cu drepturi depline

peste viață.

 

Și-a înfipt nestingherită

steagurile biruinței

în sufletele celor condamnați

să poarte durerea.

Cu genunchii zdreliți în rugăciuni,

mamele – candele ce ard cu lacrimi

doar pâlpâie

așteptând învierea.

 

În strana nopții,

tații – cu ochii pironiți

de întunericul suferinței

numără orele rămase

până la întâlnirea

de dincolo,

iar orfanii

își caută prin valea plângerii

drumul către viață

 

Amurgul și-a revărsat

sângele înghețat

peste crucile albe.

Cerul nu mai este cer,

soarele nu ne mai recunoaște,

iar bucuria ne este

străină.

 

La răscrucea dintre lumină

și întuneric

cu fețele acoperite,

noi cei rămași

purtăm în beznă

războiul cu moartea.

 

Nu știm dacă vom învinge,

dar,

Te rugăm, Doamne,

ne iartă căderile

și lasă-ți îngerii să slobozească

lumina

peste negura

din sufletele noastre.

 

 

Vizualizări: 87

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de carmen popescu pe Mai 6, 2021 la 1:18pm

De pe lama fină a cuțitului, este foarte ușor să aluneci spre lumină sau întuneric. Alegerea, uneori, nu ne mai cere părerea, ia singură decizia. Triste momente se deschid sub ochii noștri! Angelina, iubire!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Prin universul frunzei a lui gabriel cristea
cu 1 minut în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin universul frunzei a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 minut în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca semn al victoriei purificatoare a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Valerian Bedrule a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tăcerea, ca o stare, se curbează a utilizatorului Valerian Bedrule
cu 1 oră în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Unghiuri a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cioplitor a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a partajat postarea de blog a utilizatorului nicolae vaduva pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog alpinist a lui nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog alpinist a utilizatorului nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Prin universul frunzei a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin universul frunzei a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Tăcerea, ca o stare, se curbează a lui Valerian Bedrule
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tăcerea, ca o stare, se curbează a utilizatorului Valerian Bedrule
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îmbrățișez destinul (refăcut) a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Huruitul morii a utilizatorului Ovidiu Gligu
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Unghiuri a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Unghiuri a lui Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubire eternă a utilizatorului Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog un zar negru fără puncte a lui Nuta Craciun
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog un zar negru fără puncte a utilizatorului Nuta Craciun
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor