Felicitări organizatorilor acestui omagiu adus regretatului Ion Lazar da Coza. Este o inițiativă de toată lauda și sunt convins că a fost un efort deosebit pentru toți cei implicați în organizare și jurizare, mai ales din partea  Doamnei Vasilisia. Respect și recunoștință pentru modul în care a înțeles să-și poarte crucea, pentru că această ediție trebuie continuată la fiecare început de primăvară, ca o reînviere a marelui da Coza.

Totodată, manifestarea, departe de a fi o întrecere de „care pe care”, oferă cadrul unei emulații creative în rândul iubitorilor de gen, dornici de a-și dovedi talentul și de a-și asuma „riscurile” consacrării literare, chiar dacă talentul trebuie mângâiat cu multă muncă, plină de încercări, dătătoare de speranțe și uneori, de izbândă!

Ca participant la acest adevărat festival, mulțumesc celor care au apreciat creația mea prezentată în concurs și mă bucur pentru cele doua premii II, acordate de membrii și de administrația site-ului.

Felicit călduros câștigătorii concursului, locurile I, cei care și-au atins ținta, coronița de laureat!

Pentru ceilalți, inclusiv pentru mine, este un semn că avem dreptul de a privi încrezători în noi înșine și de a continua să visăm frumos. Eu o voi face! (În adolescență m-am visat inginer... și chiar am fost!)

Să nu uităm însă, nici chiar în aceste clipe, de cele care ne bucură în fiecare clipă, nu numai primăvara, FEMEILE, în toate modurile existenței lor în viața noastră: mame, soții, fiice, colege... dar mai ales ca MUZE!

Cât din succesul nostru li se datorează?... Nu e deloc jenant s-o recunoaștem – TOTUL!

Vă iubim și dincolo de stele!

Vizualizări: 81

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Răduță If. Toader pe Martie 13, 2021 la 8:15am
Comentariu publicat de Răduță If. Toader pe Martie 13, 2021 la 7:56am

Vă mulțumesc pentru încurajări și aprecieri! 

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Martie 12, 2021 la 8:46pm

Mulțumiri alese și sincere felicitări!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Martie 11, 2021 la 11:07am

Vă mulțumim! La mulți ani!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 10, 2021 la 10:30am

Și noi vă mulțumi  că ne-ați onorat domnule Răduță If. Toader și că ați ieșit și câștigător!

Vă mai așteptăm pe la noi prin site.

Sofi

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Martie 10, 2021 la 12:15am

Coza e bogată în poeți! Ion ar fi tare mândru... Vă felicit încă o dată! Dacă bunul Dumnezeu ne va mai da răgaz, ne întâlnim la următoarea ediție.

Comentariu publicat de Pop Dorina pe Martie 9, 2021 la 8:33pm

Nu pot decât să aplaud și să subscriu gândurilor dumneavoastră „post-concurs”. Felicitări pentru premiu. 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui GeorgePena
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui GeorgePena
cu 8 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut fotografia lui GeorgePena
cu 8 ore în urmă
GeorgePena a comentat în legătură cu fotografia lui GeorgePena
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Gânduri a lui Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui GeorgePena
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui GeorgePena
cu 9 ore în urmă
GeorgePena a postat fotografii
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără titlu a utilizatorului GeorgePena
cu 10 ore în urmă
GeorgePena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără titlu a utilizatorului GeorgePena
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de GeorgePena
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ionel Mony Constantin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Elegie uitatǎ a lui Mihai Katin
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Nuta Craciun
cu 20 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca semn al victoriei purificatoare a utilizatorului gabriel cristea
ieri
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca semn al victoriei purificatoare a utilizatorului gabriel cristea
ieri
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cai agale a utilizatorului Dinca Valerian
ieri
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se-nfige spada timpului în mine a utilizatorului Camelia Ardelean
ieri
Postare de log efectuată de Camelia Ardelean
ieri
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Templul din hârtie a lui Reus
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor