Flori nemuritoare

[Ion Ion]

 

La răscrucea unei stele de rubin

am tras cu mâinile perdeaua albă de lumină

strigătul meu ca o iederă a străpuns universul tăcerii

în  sertarul vieții am descoperit Luna și Soarele

leagănul infinitului ardea în primul amurg

am atins lumina dimineților sfâșiate cu primele glasuri

pe mama am descoperit-o în fiecare piatră care-mi clădea realitatea

o lăsam cu ecourile îndrăgostite la umbra inocenței neînțelese

ea mi-a spălat destinul în toate primăverile lumii

aprindea lumânările stinse și punea apă vie în ochii timpului

 părul ei învelea toamnele târzii cu parfumul merelor

voi nu știți dar părul acela atingea templul norilor

pașii viselor ei îmbrățișa universul, fluturi de apă cădeau

din cer iar noaptea vieții îi ascundea stelele

mai târziu a plecat cu toate răspunsurile lumii

ascunsă printre zăpezi zâmbetul ei se desprinde 

din lacrima fiecărui țurțur de gheață

lumânările au rămas stinse, nimeni nu le-a mai aprins

coridoarele infinitului au deschis lacătele tăcerii

iar universul a lăsat peste marmura iubirii

ploi de neuitare

[Ion Ion]

Vă mulțumesc din suflet, doamna Vasilisia!

[Vasilisia Lazăr]

Las aici o lacrimă și aprecierea mea.

[Mihaela Popa]

pentru mine poezia începe de aici

"pe mama am descoperit-o în fiecare piatră care-mi clădea realitatea"

apoi văd textul ceva mai simplificat, fără cuvintele care nu aduc nimic textului

astfel

"pe mama am descoperit-o în fiecare piatră care-mi clădea realitatea
cu ecourile îndrăgostite la umbra inocenței
mi-a spălat destinul în toate primăverile
aprindea lumânările și punea apă vie
în ochii timpului
părul îi învelea toamnele cu parfumul merelor
părul acela atingea templul norilor
pașii viselor îmbrățișau universul
fluturi de apă cădeau
îi ascundeau stelele
a plecat cu toate răspunsurile lumii
printre zăpezi zâmbetul ei se desprinde
din lacrima fiecărui țurțur de gheață
lumânările au rămas stinse
infinitul a deschis lacătele tăcerii
universul a lăsat peste marmura iubirii
ploi de neuitare"

mă înclin în faţa elogiului adus mamei!

[Ion Ion]

Mulțumesc mult domnule Gabriel Cristea!

[gabriel cristea]

Minunat elogiul mamei!

[Sofia Sincă]

E mult mai bine și-a format fior liric, mai ales în ultima parte a poemului.

Sofi

[Ion Ion]

Mulțumesc mult, doamna Valeria! Textul a fost modificat un pic, un pic mai mult, după observațiile făcute de doamna Sofi. 

[Valeria Merca]

Un prozo-poem încărcat cu sensibilitate, profunzime și frumos! 

Am citit cu plăcere.

[Ion Ion]

Aveți mare dreptate, am simțit asta după a treia lecturare, nu am revenit. Îmi pare rău. Vă mulțumesc pentru observațiile făcute, dacă aș fi lăsat textul la ,,odihnă” , poate ar fi fost altceva. Mulțumesc!

[Sofia Sincă]

Prin metafore simbolice se pun în evidență trăirile poetului alături de amintirile mamei. Elogiu adus mamei de la primul scâncet de copil și până la plecare ei la îngerul de care era îndrăgostită, transformându-se în flori nemuritoare.

nu mi-a spus niciodată că se îndrăgostise de un înger - Cât de plastic spus!

Un prozo-poem cu alcătuire metaforică simbolistă, sensibilizatoare. Însă, prea povestit. Prea cu subiect și predicat. În fiecare vers există o frază cu subiect și predicat, explicative. În poezie, prozo-poeme, mai ales, e bine să se lase loc de ceva mister, de interpretări chiar, să aibă și cititorul puțin mijloc de gândire.

Am citit și am apreciat,

Sofi