V-am explicat cândva, distinsă doamnă,

că nu sunt eu acela care plânge

cu lacrimile ploilor de toamnă

căzând în suflete cu stropi de sânge.

Nici cel dojenitor certând copacii

că în răzoarele de lângă stradă

au ofilit la umbra lor chiar macii

plângând pe Minulescu-ntr-o baladă.

Nu sunt nici vrăjitorul care poate

să vindece iubirile pierdute

întoarse cu regretele lăsate

pe brâul rupt al marilor redute.

Și nici groparul care duce-n spate

pământul răscolitelor morminte

unde își plâng amantele trădate

iubirile-ngropate mai-nainte.

Sunt numai scribul trist care traduce

jurnalul scris cu vorbe nerostite

de nevăzuții țintuiți pe cruce

în Golgote din inimi părăsite.

Acum, spre asfințit târziu de toamnă,

când mă îndrept smerit spre cele sfinte,

îți las un epitaf fără cuvinte,

să îl păstrezi ca amintire, doamnă.

 

 

 

Vizualizări: 87

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe August 26, 2019 la 10:30am

Mulțumiri alese distinșilor mei cititori, Vasilica Lazăr (da Coza) și Ion Lazăr da Coza, pentru aprecierea versurilor mele ! Referirea la Ion Minulescu mă onorează, a fost unul dintre idolii mei în adolescență, într-o epocă în care acest mare poet era etichetat ca "poet de salon" și fără însemnătate. Dar timpul l-a așezat acolo unde îi este locul, iar discipolii săi, printr-un demers stigmergic, îi readuc ecoul în actualitate. Au fost exprimate opinii care duc poemul "Epitaf fără cuvinte" în zona romanței. Fiecare cititor are, desigur, propria interpretare, pe care trebuie să o respectăm. Pe de altă parte, toți cei care au văzut Cimitirul Vesel de la Săpânța au putut constata cât de vastă și încărcată de sensuri multiple este aria epitafului în conștiința poporului nostru. Cu cele mai bune gânduri, Corneliu NEAGU

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 26, 2019 la 3:11am

Cu plăcerea lecturii.

da Coza

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe August 26, 2019 la 2:45am

Frumos și trist. Minulescian.

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe August 25, 2019 la 8:28pm

Mulțumesc, Lidia Pervu!

Comentariu publicat de Lidia Pervu pe August 25, 2019 la 8:24pm

Am lecturat cu drag , tot ce aduce a romanta , ma emotioneaza! 

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe August 25, 2019 la 5:24pm

Mulțumesc, Sofia Sincă! ... "Îți mai aduci aminte doamnă"? [...], Cincinat Pavelescu, înainte de orice romanță.

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe August 25, 2019 la 4:41pm

Mulțumesc, Agafia Drăgan!

Comentariu publicat de Agafia Drăgan pe August 25, 2019 la 9:49am

Recitit cu placere.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 25, 2019 la 8:50am

Îți mai aduci aminte doamnă/era târziu și era toamnă. Spunea o romanță, odată și odată... Pentru toamnă, nimic nu rimează mai bine decât, doamnă. Clasic.

Și aici e o romanță, cam departe de a fi epitaf. Stil minulescian, fără a ieși cu ceva în evidență. În unele locuri ritmul șchioapătă.

Dar am citit cu plăcere,

Sofi

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe August 24, 2019 la 6:50pm

Mulțumesc, Gabriel Cristea, un gând ales din partea mea!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infinit în cheia sol a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și-i toamnă... a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Orar de fată mare a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Orar de fată mare a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doină neaoșă a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din dală-n dală a utilizatorului Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Niște cizme a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Niște cizme a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă întreb... a utilizatorului Lidia Pervu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Mă întreb... a lui Lidia Pervu
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am zburat a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Am zburat a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a lăsat un comentariu pentru gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața ca un puf de păpădie a utilizatorului Lidia Pervu
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a lăsat un comentariu pentru Mihaela Suciu
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a lăsat un comentariu pentru Pop Dorina
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psychosis a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbor a utilizatorului Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Primitivul modern a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor