ritual

[Vasilisia Lazăr]

îmi beau îndelung cafeaua
să-mi fac ziua cât mai
suportabilă

îmi beau îndelung cafeaua
sperând să descopăr
la sfârșit,
verdele ochilor tăi
precum un crochiu
de Modigliani

îmi beau îndelung cafeaua
nădăjduind să regăsesc
la sfârșit
poemul clipelor noastre
tandre unice
și atât de grăbite

îmi beau îndelung cafeaua
așteptând să aud
la sfârșit
muzica șoaptelor tale
ca o simfonie de Schumann

îmi beau îndelung cafeaua
dar
la sfârșit
descopăr doar zațul

[bolache alexandru]

În această poezie cafeaua devine motiv poetic... De fapt ritualul savurării acestei licori.  Amintirea poate a unei cafele savurate alături de cel drag. Sfârșitul vine trist cu realitatea în care cel iubit... O parabolă exprimată prin zațul cafelei. Uneori trebuie să ne mulțumim cu un zaț. Zațul poate este doar o amintire dar o cafea bună lasă un zaț bun

[Grig Salvan]

Această calmă reverie dintr-un ritual banal induce o stare de liniște și reculegere, un văl de nostalgie și melancolie ca un pansament blând peste suflet. O lectură caldă și binefăcătoare.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Fiecare ceașcă devine un mic univers al așteptării, un loc în care memoria și dorul se amestecă. Dar acest ritual al căutării se sfârșește mereu la fel: în locul prezenței dorite, găsești doar zațul — o metaforă a golului, a absenței și a unei iubiri care continuă să fie căutată, dar nu se mai arată

[C.Titi Nechita]

Este o mereu căutare în acest ,,ritual" în care ,,șoaptele" însoțesc fiecare clipă. Este o stare a sufletului!

[Maria Mitea]

 

Am simțit acest ”Ritual ” pe îndelung. 

E o stare magnetică și delicată, mai degrabă hipnotică..., o așteptare lungăăăăă, cât lumea de lungă.

O așteptare care te prinde ca un clește, și nu te mai lasă.

Poetesa scrie de parcă singura scăpare e acest ”Ritual” singurul cârlig de care să te poți agăța, - ” îmi beau îndelung cafeaua” - și parcă cumva (după biblie ar trebui să mă înveselească…)

Simbolul ”de-a bea” - orice, îți vine a bea într-o așa stare, dar cafeau e de preferat,  - gustul amar, simbol al adâncării, îngrelării,  înecării în tine..., este o distorsiune de stare, crează paralele… o iluzie ”beau îndelung cafeaua” și simt cum mă extind parcă, pe când de fapt mă adâncest în mine, lunec spre golurile interioare …  . Simbolistica ” de abea” e cu tăișuri aici, (biblia ne scrie): ”El îți spune: „Mănâncă și bea!”Dar inima lui nu este cu tine.” -  așteptarea ”nădăjduind ” la nesfârșit ... iar pomenirea numelui pictorului crează un tablou complet, o stare de  ” alungire sureală” - parcă toată ființa ( dar și fizicul) se alungesc, se întind la infinit: și ochii se alungesc, și gâtul, și brațele, și fața trec în sfera sorbitului prelung și încet ... și tot ce mai rămâne din tine e acest sorbit al cafelei, atingând extremele existenței, condiției umane... da, îmi place ce ai transmis aici... :) 

[Mihai Katin]

este poemul ritualurilor zilnice pe care la un ca  o parte moment dat le ignoram ,este de ajuns  doar  ca  într-o zi  ceva  sa nu mai  fie acolo , din acel moment   exista o   insuportabila dorință:

așteptând să aud
la sfârșit
muzica șoaptelor tale
ca o simfonie de Schumann...

dar realitățile  sunt mult mai  categorice,descoperirea în final a zațului este  poate și  momentul în care   exista o posibila  șansă de a afla Acolo  un anume viitor  dar  cui sa folosească......

cu multa prețuire!

[Dacu]

Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr,

       Îmi place foarte mult această superbă confesiune! Vă doresc foarte mult ca la un moment dat să găsiți în zațul cafelei Dumneavoastră textul ,,Te iubesc! Al tău pe veci Ion!" .

       Eu beam cafea doar o singură ceașcă mică, doar la chenzine și burlac fiind mergeam cu colegii mei de serviciu la restaurant... După ce m-am căsătorit nu am mai băut cafea... Eu consider cafeaua un drog!

Bătrânețe... Singurătate și tristețe...

       Cu deosebită stimă,

                                          Dacu