magicianul

[petrut dan]

străin într-o țară necunoscută

simt nevoia să ascult muzica

tare

să nu-mi pese de faptul că binele și răul se vor dușmăni

restul vieții

devenind una cu mine

reversul medaliei

ma va urmări precum teama primei infracțiuni

 

iubirea nu ține cont de distanțe

atunci când distruge rezerva de apă a unui trup

care și-a pierdut mineralele

 

îmi rămâne farmecul tău

mult mai tânăr decât anii de școală

când mă uitam sub fusta învățătoarelor

până le înfloreau obrajii de o plăcere

aproape incestuoasă

 

pentru cineva care provoacă necazuri

mă consideram potrivit să le țin companie

 

tata doarme cu sticla de vin uitată

în soare

mă umplu de bani cântând bețivilor

și celor suferind de halucinații

de aceeași vârstă

își concentrează mintea asupra unui detaliu extern

de obicei un arhetip jungian

majoritatea timpului privind în gol și tăcuți

nu simt foame

pun țigara la mâneca hainei

să ardă singură

între mi și si

trompetele îngerilor

distorsionează sentimentul de siguranță

 

eu și părul tău lung credeam în dragoste

ca doi copii ce brusc par să înțeleagă

povestea semnată columbia pictures

știi că niciun bărbat nu poate să iubească așa ca mine

pentru că nebunia își cere dreptul de întâi născut

al omului care urcă și urcă

de parcă și-ar fi inspirat temerile

și nu se oprește decât în mijlocul soarelui

întrebând atomul de heliu

sir,

sunteți cumva dintr-o țară creștină?

[Ada Nemescu]

Cu un titlu câștigător - magicianul - versurile (adunate și răspândite în aceeași măsură) ne leagă și dezleagă de o realitate palpabilă, credibilă. Suntem părtași la o poveste aproape intimă, de aceea deznodământului îi suntem datori.

Cu bucuria lecturii, aDa

[Monica Pester]

Chiar dacă telefonul mă sabotează, sper ca distingi coèrenta commentului mèu.

[Monica Pester]

Mă reped ca un flămând asupra scrierilor tale, ca fumatorul înveterat care cere prima țigară de dimineață. Întâlnesc dè asta ðată un ton calm , aproape de povestitor. Și începe un torent de amintiri, de la copilărie încoace,fiecare purtând în diagonală, Cao emblemă, esența trăirii din acel moment. 

Îmi  pare ca și cum ar fi două personaje care stau  de vorbă completăndu-se unul pe altul. Și chiar, uneori, îmi par mai intense amintirile decât commentul ei. Și evident, femeia, pilonul existenței tale, se profilează, backround, în tot poemul

Fenomenul ce te lasă cu gândurile neîncheiate este Emblematice sfârșit în fața căruia lectură liniștită de până atuncise revoltă și face o spirală cu mai multe capete, căutând mesajul. Dar acesta tău nu se lasă aflat și atunci, munca lui Sisif,  fiecare și-l construiește după coordonatele lui.

Bref,  nu știu dacă cineva, cititor, critic, psiholog, poate întra în meandrele lăuntricelor tale fibre.

Cu nealterată admirație, 

Poete,