Eram

[Stanescu Valentin]

 

               Eram izvor, eram pârâu, năvalnic şi neştiutor,

          în piuă clipele roteam, multe erau, ameţitoare,

     în amintiri treceau pe rând, mici ancore-n fugar decor,

în Mintea mea se nasc fiori, în Mintea mea e doar mirare

 

şi simt cu fiecare zi cum drumul mi se îngustează,

     risipitorul timp în con se-nchide oblic peste tot,

         privirea mea distinge greu din tot ce adânc scrutează,

              auzu-mi râde în timpan şi braţu-mi zice : ‘’Nu mai pot !’’.

 

Cui să-i spun de toate-aceste, când în toţi se-nchide calea ?

            Din fuior ascuns în mâine firul vieţii se mai toarce,

                  cât mai suntem încă umbre, să nu ne cuprindă jalea

 

                  şi să râdem dragi prieteni, atâta doar ne-a mai rămas,

         trăiţi clipa-n bucurie, nu se-ntoarce, nu se-ntoarce,

să ne răsfăţăm prin gânduri şi-n ele să găsim popas…

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, mi-aţi ridicat starea serii târzii de noiembrie cu aceste melodioase cuvinte. Sunt bucuros să aud că am transmis energie emoţională la fel cum şi versurile Dumneavoastră sunt pline de pozitiv. Aceasta ne trebuie în seri precum cea de acum gri întunecat spre tuci de nucă. Intru în timpul recuperării nocturne cu un zâmbet luminos. Vă mulţumesc şi să vi se întoarcă asemenea în prag de noapte.

[Monica Pester]

Mi-e drag să citesc melodiile d-voastra, elegante, fine, tinerești. Chiar dacă mesajul pare o jalbă, la început.  Mă bucur că inexorabilitatea timpului nu vă sperie. Dimpotrivă, sună bine, ca un angajament. Minunat!

D-le Stănescu ,

[Stanescu Valentin]

aDa, între două maluri ample bucuria şi necazul cu-o baghetă aurită iute ai schimbat macazul:

 

          vorbele-n zburdălnicie precum picurii de ploaie

     peste frunza de mesteacăn peste coaja cea lucioasă

     au îndulcit tema propusă mi-au făcut seara frumoasă

          şi mi-au nuanţat tăcerea care gravita-n odaie...

 

Mulţumesc pentru lectură şi clipa de-nvăţătură!

[Ada Nemescu]

... ce aud? că-i clipa-nceată și privirea-n cețuri moi

că ne trecem cum se trece iarba, frunza, prin zăvoi!

toți ne îndreptăm spre umbra... amintirilor tăcute

cine n-ar dori să zburde? fără of-uri mici, dar ...multe

hai să înflorim, azi, clipa! ca răzorul din grădină

timpului să-i smulgi-aripa, cred că el este de vină

prea se-nfoaie, prea se-mpinge către nu știu ce liman

maniere ce-mi repugnă! parcă e pui de golan...

să-l trimitem, zic, la școală! eu donez  prima, un ban :))

Sper, domnule Valentin Stănescu, că nu am stricat frumusețe de dialog între prieteni, cu glumița mea în rime...am dorit să îndulcesc puțin tema propusă, dar vă felicit... aDa

[Stanescu Valentin]

Dan, încep cu sfârşitul ’’să ne răsfăţăm prin gânduri şi-n ele să găsim popas…’’. Eu în gândurile tale, tu în gândurile mele! E clar, spaţiul şi timpul se îngustează într-un punct şi o clipă şi expandează etern, şi nu ştiu cât de plictisitor, undeva, cândva... Până atunci, să mai înfruntăm provocările şi să zâmbim, ştiind de ce.

 

[petrut dan]

Un poem complex și cu accente grave, dar care implică cititorul și nu numai, am citit cu plăcere, stimă!

[Stanescu Valentin]

Grig,

                                               mă uimeşti în astă seară

                                        c-un regal de vorbe drepte

                                        bucuria e prea mare

                                               clipa-n noi să mai aştepte...

 

                                             ‘’Marea trecere’’ e calea

                                        ce ni-i dată s-o trăim

                                        ea ne este şcoala-n care

                                             să învăţăm din greu să fim!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa, eleganţă în cuvinte mă-nvaţă să iau aminte că nimic nu e pierdut când o iei de la-nceput şi-ţi ţii bine învoiala să nu mai repeţi greşeala... Hai să zâmbim! Nu costă nimic!

[Grig Salvan]

Minunat sonet al trecerii ființei, cu deschiderea spre lume, năvalnică, amețitoare, apoi închiderea treptată a conului din toate părțile, îngustarea firului tors cu fiecare zi care trece, iar în final clasicul îndemn, „gaudeamus!”, „carpe diem!”

[Denisa Curea-Popa]

Să nu ne cuprindă jalea, zic și eu! 

Cu bucuria lecturii, pace și soare-n suflet vă doresc!