la marginea lanului spicele duc spre cer

[gina zaharia]

lumea ta e specială omule poți întinde gânduri la uscat

pe garduri peste casă sau unde vrei

numai să le ferești de viscole pot veni din toate părțile deodată

și-atunci trebuie să inventezi alt cuib

să mănânci poame vechi ori să trimiți epistole 

cocorilor

pentru întâlniri secrete

 

știu că nu-i ușor omule știu

am trecut deseori prin fața ferestrei tale și aveai tâmplele în palme

asta cât am apucat să te văd cât ai vrut tu să știu

ți-aș fi adus apă dar erai însetat de singurătate

de fapte nescrise

de indiferență

de ignoranță

de tăcere

atunci am crezut că ești bogat

și nu va exista hoț care să-ți descopere meșteșugurile frumoase

 

când vremea e bună rătăcești pe ogoare toate sunt ale tale

te recunosc de departe

pășesc rar să nu-ți tulbur pacea

mă așez la marginea lanului cu multe vorbe

spicele trec spre cer și-mi mângâie obrazul

apoi sosește o gloată de cerșetori altădată erau deghizați în orbi

i-am recunoscut după pasul strâmb

dar tu le întinzi sufletul

 

o lacrimă sosește odată cu ei

e a mea e vorbitoare și sinceră îmi spune că viața e o sabie

deasupra raiului

și tac...

și tac...

și mâine te voi căuta pentru că-ți cunosc drumul

într-o seară vom cina împreună

și ne vom povesti despre singurătatea umbrelor din lacul tăcerii

 

punct

[Mihai Katin]

acest  poem   secvential   in  patru   dimensiuni    de proza  lirica in parte ,de  subtil   si   sincer  monolog   ma  face  sa  cred  ca   uneori   nu  sunt  suficinte  patru  anotimpuri   si  atunci   inventam  unul  in  care sa declaram:

i mâine te voi căuta pentru că-ți cunosc drumul

într-o seară vom cina împreună

și ne vom povesti despre singurătatea umbrelor din lacul tăcerii   pretuirea  mea  pentru  inspiratie!

   

[gina zaharia]

aDA, mă bucură trecerea ta prin lanul meu cu vorbe. Cred că-i un fel de monolog (lanul acesta), dar ce bine că lumea pare o scenă! Cât despre cortină, e în bătaia vântului. Mulțumesc!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Petruț Dan!

[Ada Nemescu]

O metaforă întreaga compoziție. Detaliată, aparent simplă, dar prețioasă, ca o horbotă de nuntă la cea mai frumoasă fiică a satului! Mustește de învățăminte spuse cu iubire, simți cuvântul ca pe o mângâiere pe umăr, bătaie imperceptibilă aproape, dar fermă, ca o rădăcină...

mă bucur să te recitesc și aici, aDa

[petrut dan]

Finalul supradimensionează, recunosc, m-a surprins, punct!)