Am colindat mereu

pe sub arcade,

e viața mea un joc

de linii zvelte.

Se smulge gândul

retezând spre ceruri

în vibratorii

înălțimi, concrete

și-n dâre lungi

se frânge spre visare,

spărgând, doar, orizonturile

prea prezente.

N-am timp

să ocolesc dezastre,

sunt liber

să trăiesc în frumusețe.

De-aceea dăruiesc,

din când în când, buchete

de zbatere, aproape, drepte,

e minunat

cum pipăie genunea

în jocul…

Pe strada visurilor sfărâmate

eu sunt alt sfânt,

mai împărțind săruturi,

nu vă-nșelați

nu pot să strâng în brațe,

n-am fost lăsat

și m-au făcut

din lemnul necesar

pentru trei nuduri.

M-au pus aici

să completez decorul,

ademenind mereu

câte un suflet,

e luminată vesel

doar intrarea

în rest e liniște și foarte umed.

Se-aud și pașii

până-n depărtare

pe caldarâmul inimilor frânte,

mi-au pus și firmă…

Mai dă-mi din când în când
un semn de viață
eu sunt naufragiatul absolut,
e Atlantida mea un sloi de gheață
ce se topește în necunoscut.
Sunt rătăcit
nu știu să-mi aflu rostul,
vânez fantasme
pe sub ceruri în declin,
caut cu disperare adăpostul
unde să pot
să mai visez puțin.
Dau visul meu
la schimb pentru o umbră,
să potolească soarele rebel,
eu sunt troianul
devastând cetatea
pentru iubirea care fierbe-n el.

Eu sunt distrus

dar umbra mea e bună

și locuiește pe un scaun

lângă un perete.

Din pietre dure

dăltuiți pe câmpuri,

privim în zare soarele-răsare,

eu megalitic cu accente aspre,

tu mult prea fină,

finisată-n disperare.

Eu prea pierdut în gânduri

și-n cuvinte,

tu prea pierdută-n zi

și-n căutare,

doi orbi dansând un vechi arpegiu,

acelaș, în mulțimea temătoare.

Te-aștept din când în când

prin vechi mansarde

de…

Sunt de închiriat,

din prea mult spațiu,

eu m-am ascuns

în unghiul meu obscur.

Veneau în vizită, mereu, prieteni

și dumnezeu, în zilele de luni,

îmi rămâneau scrumierele ticsite

și abur de alcool după perdele

și mai veneau iubiri, toate, trăite

în scârțâit de paturi și podele.

Dar sunt acum bolnav

de mine însumi

și voi muri în clipa care vine,

am dăruit fără să știu

tot spațiul

și nu a mai rămas

nimic din…

Sunt eu și utopia vieții mele,

revărsată spumos

după niște reguli precise

însă atât de sentimentale.

Niciodată nu m-am simțit singur,

cu adevărat,

până când neliniștita căutare,

cu ochii flămânzi și sticloși,

m-a asediat în propria ființă.

Mă străbăteau, dintr-o dată,

prea multe drumuri

și prezențe disperate

în căutare de sine,

în încercarea hazardată

de a-mi aminti

extazul aproape…

Sunt prins

fără scăpare-n harta lumii,

sunt prins

fără scăpare-n visul meu.

E grea povara

de a hrăni toți migratorii,

doar cu un suflet

și un singur dumnezeu.

Voi învăța să viețuiesc

și cu durerea

din orele de după răsărit

căci Galateea, sigur,

astăzi nu mai vine,

a învățat să moară,

întretimp.

Voi înălța, deci,

trupul meu statuie

pe harta lumii fără adăpost,

voi răstigni

speranța-n patru cuie

și vă…

S-a răscolit adânc

în mine lutul,

purtat de gândul

alergând nebun.

Mă doare, în esență,

tot trecutul,

neîntâmplat și fără căpătâi.

Se sting în mine,

aștrii cad în noapte,

la slujba ridicată,

drept, spre vis,

în forme nemaiîntâlnite

agonizau chemări

spre paradis.

Din curgerea eternă

ninge-ncet pe tâmple

geometria imperfectă

care sunt,

din existența formelor concrete

doar lutul cărnii mele

a fost…