vine o zi

când părul ți se prelinge flacară

peste  babele lui marte în blănuri de nimfă

și le izvorăște păsări

pe care le înveți să le citească

copacilor

despre rănile verzi ce-or să se infecteze

până la epidemie

iar cerului

îi crești aripi din fântâna albastră

a ochilor

și plouă

spre uitata pomenire a…

două cuvinte

deschid

o fereastră  ce sângera  prin călimări de umbre

și scriu

pe  ochiul singur cu pielea ta chibrit

de noapte

două lacrimi rătăcind

după o inimă

norii tăi de vreme rea

s-au ghemuit lângă obrazul meu de furtună

să-i țin în brațe

până își trag sufletul cu o lacrimă

peste  lacrimă

părul tău de pădure

fulgeră pe umărul meu de nisip

unde nopțile eșuează

albe

rezemând tăcerea pașilor pe covor

la marginea vremii

calul înșeuat așteaptă  în genunchi ochii

să ne topească

aștept

într-o gară

un verb la peronul unu plural

și plouă

cu oameni care merg printre picături ce locuiseră

în ochii unora

acestea căutau să-și înghesuie acum geamantanele

în alte gene

ceasul de pe peron s-a plictisit și a început să ia la bătaie

secundele

ce se dezbrăcaseră de viitorul apropiat

și se îmbătau la crâșma unor…

verdele tău din priviri dispare în mirare

de  vultur

căruia i-au scăpat întrebările din gheare

aleargând să culeagă din iarba

pe care ai sălbăticit-o sub tălpile-ți goale

lacrima în care se luau în brațe

copacii

și zburau înapoi cu buzele frunzelor  

să se așeze șoimi albastri din ape de scoici

în ochii tăi

curgând cu sufletu-ți în palme spre lumina…

mă uit cu ochiul ferestrei mele

către ochiul ferestrei tale aplecată

să mă caute cu frunze cu tot prin copacul cunoașterii noastre

din pădurea de pietre

capătul ros al unei amintiri

îl mai poartă în spate ca o cochilie de melc

dar apele dintre ochi sunt stătute și tulburi

sălbăticia șuieră a viperă din fiecare nod și din fiecare deznod

înnodat

de fiecare întindere de mână

uitată

se mișcă spre fiecare sud ori…

roua chemărilor

am pus-o jos doar cât să-mi trag

aripile

crengi uscate prin cerul ochilor tăi

și iarba

desculță nu mai știa să ofteze prin ploi

de nisip         

prelins din marea ascunsă sub pietrele

din talpa uitării

numai astăzi

când amforele cu vinul învechit de-atâtea trupuri

ce l-au degustat

ori cele cu must  de atingeri

cojite de pe buzele lunii ce stă să răsară

din fluturi

ridicându-se din nisipul eșuărilor din noi

se sparg  de toate colțurile zilei crescute

prin toate peticele sufletului

ne îmbată

în colbul fără zahăr al zilei de mâine

plouă

cu nouă vieți  mucegăite din zece

degete

ce mi-au ruginit  de-atâtea fotografii

ale acestor amante  lunecând mereu goale  în patul de lut                           

ce-l duc în spinare

și moartea o simt duhnind a livadă

de îngeri

plouă

a zecea

aud cum se varsă limita aripilor

prin burlane

luna curge…

încă o dată

eram doar o lacrimă pe linia vieții

când în poiana din palmele tale și-au ascuțit pisicile sălbatice

uitările

acelea care după ce pregătiseră ceaiul

din frunze sălbatice și…

cuvintele s-au răzvrătit

și au ieșit să fumeze

erau prea bătrâne pentru a mai face dragoste prin cărți

trăgeau cu nesaț din țigara de civilizație fără filtru

și se sălbăticeau

pe garduri de sticlă

pe coajă de copaci pe dosul madamei aceleia multiplicată

într-o legiune

căreia îi căzuse plomba de neuron

încă de când păștea oile tratatelor de …

nu mai ştiu mirosul emoţiei

de când îmi scriu sentimentele

cu degetul mic

în stomac

nu mai locuieşte dumnezeul stupilor de fluturi

când tu

mã sãruţi pe litere

cu o dorinţã de acum un fus orar

trandafirii

mi-au exterminat simţurile sãlbatice

de când pot fi împachetaţi cu un send

iar pãpãdiilor

li s-au îngãlbenit a toamnã aripile

şi zborul li-e captiv în…

când vin

odaia ta îndeplineşte acelaşi

protocol

cheia

prezintã vecinilor onorul spre dreapta

cu draperiile

în ţinutã de searã

purtând la gât o geanã albã de curiozitate

iar covorul

persan bãtrân cu motive

de haine cãrora li s-au scos

colţii

e doar o treaptã sub tãlpile goale

pânã la altar



peste ceaiul fierbinte de perne …

între mine

și tine  

au albit oasele amintirilor

timpul

a mai îmbătrânit cu o iubire

iar nisipul

și-a mutat o mare mai aproape

doar cămilele

cu mătasea buzelor tale

uscate

încă mai izvorăsc la marginea

ochiului