se ia o cioarã din cer şi se face luminã

        sau nod de-ntuneric

        se ia cioara din ochi şi se face piatra neagrã…

lasă-mă să-ți fiu o floare de om

i-am spus cireșului

una amar de albă la suflet

nu tu ești doar un plop care tremură

în arșița asta de viață

lasă-mă să-ți fiu un flutur de om

i-am spus vântului

unul cu aripi din așchii de cer

nu tu ești doar o vâslă ce urlă a lup

în furtuna asta de viață

lasă-mă să-ți fiu doar umbră de om

i-am spus demonului

una mai neagră decât gândul cel negru

nu tu ești doar o moarte…

de ce copacii să înflorească

și să scoată sângele ochiului

din spitalul de pe umeri

să ia globulele roșii și albe și roz

dintr-o beție

de ce zbor lacrime flori să moară

către prada aceasta de pământ

nepieptănat ca un clopot

atunci când nu-și găsește brazda

să-i bată a grâu

de ce să-și arate aripile albastre cerul

când știu păsările să zboare

și fluturii

și luna și stelele și brațele viselor

până în…

ca un ronin
singurătatea ta mă ia de mână
i-a dat o frunză în geana-i de până
lacrimi să vin

ninge din meri
cu fluturi pe brațul sărutului tău
mi-l pun de pădure pe buze ceahlău
doamne de-mi ceri

atât ce mi-s
umărul tău flămând de rotundul
plouă cais peste bluza-ți și gândul
plouă cais

pe o mare de tigroaică ce nu există
sub o zare de albastru care nu există
plutea atât de tristă
și a făta cățeaua mea de viață

și pui de stele-n iarbă lua-n brațe tigroaica
la sânul său albastru corăbii da lupoaica
cățeaua zgripțuroiaca
înmugurea la stele-n ape și iubea

la țărm o lacrimă de stea sărată nisip ce exista
scâncea a pui sălbatec de cățea ...

eu eram făcut din tine

dacă eram făcut din mine mă înscorburam

înlăuntrului tău               

tu erai frumoasă

eram animalul ce-ți sfâșia până la coajă

verdele-ți frumos

eu eram arderea

erai vulturul de foc ce-mi înseta colții

din lacrima arsurii

tu călcai pe piatră

mușcam din așchii spinare mă făceam

în iarbă-naltă de…

mã uitasem treceam pe lângã mine

strãin

închipuiam mâini ele cu sete mã sfâşiau

de setea

unei linii a vieţii ce tot flămânzea în deşert

deschideam ochi ei albaştri de neuitare

mã picurau

într-o baltã sã încalec luna şi cerul o spinare de cal

negru

lovindu-mã-n stea şi-n potcoavã de gând

fără pământ

bãteam a o inimã ea sângera se zbãtea…