se deschide cuvântul

cu o cheie

descheiată până la organizația cenușie

a găinilor în ouă

se lasă să se nască

prin iarba înaltă cât o coajă de pâine

prin iarba înjoasă cât o coadă de câine

prin orizonturi înnerăsărite

prin deșerturi înneinventate

și prin înafară de prin

să ardă iadul

de iad fără dumnezeu al…

am izbit cuvintele de oameni

sau de pereți

până mă lăcrimau vânătăile pereților

din miezul cuvintelor

strivindu-mi de inima-mi curbă

miezul oamenilor

am adunat cuvinte cu sânge de oameni

le-am rupt din miezul pereților

și le-am legat în piele

sub oase

să am o inimă de rezervă

în mâna tăieturii

din…

câteodatã
îndrept pe mirarea ochiului lumina
ce te curbeazã atât de frumoasã

şi o înlãcrimez
c-o geanã de pelin peste vinul sânul tãu
sã-ți încolțească de ciudă luna pe umăr

iar ea albastrã
clipeşte şi se dezbracã a lumânare
cu care îmi ești dincolo decât pot vedea

cîteodatã

se-ntorc copaci din pribegie 

la cuiburi sub streșini de-april 

și-atins de mirare-n regie

de gălăgie

un graur de cer pueril

varsă mii cu virgulă chil

de ou energie

și cum aș zice de frunză

și cum aș vedea o pădure 

cuvântul din ochi e o spuză   

de fluture

s-așează crud gol ca o pânză

de amintire verde pe…

marea se-ndoia a lup

prin pădurile de vânt

mă vâna un colț să-i rup

din nisip de miel ce sînt

și-a vânat vântul de val
prin pădurile de zări
de-am chibrit un ochi oval
să-nverzesc a lup pe mări

de-o fi să pleci  

să nu te-apleci  

spre schitul vreunei remușcări 

că nu-s pe lume-atâtea scări 

să te coboare

din dorul care

moare

de-o fi să nu

m-oi rupe tu

și-o să mă sparg în unu-alt

din ochii lor o să te scald

în mări de nu te am

și țărmuri fără…

e o agonie  

care se zgârâie continuu de noi

până la  sângele pietrelor înflorite în stele

până la singuratatea din ochii ultimului gând

până la nimic nimic i se spune

pâna la totul dumnezeu i se spune

în timp ce oasele  pașilor ei de ceas

ruginesc în fiecare urmă

pe care clipa ascuțită la mers

le înfinge

în spatele…

mi-am împletit sufletul lumânare

sã picure

înlãuntrul fiecãrei biserici pe care o clãdesc

din cuvinte nenãscute

pe mirarea umãrului tãu

rozã de mirare

prelinsã în ghearele buzelor mele

sãlbãticite

şi limba clopotelor e fierbinte când

sãrutã

cuvintele

ce spalã podeaua umãrului…

nu sunt decât o părere

umbră

câine în aleargare de vultur  după un os

ros

i se spune  în toate limbile pline de sete

ale mâinilor căprui  sângelui de zi și de noapte

și altele în dialect monoteist

lume

iertați-mă dacă vremelnic

ștergându-mă la ochi cu pâinea lui

și sarea lui

v-am acoperit…

vine o zi

când părul ți se prelinge flacară

peste  babele lui marte în blănuri de nimfă

și le izvorăște păsări

pe care le înveți să le citească

copacilor

despre rănile verzi ce-or să se infecteze

până la epidemie

iar cerului

îi crești aripi din fântâna albastră

a ochilor

și plouă

spre uitata pomenire a…

două cuvinte

deschid

o fereastră  ce sângera  prin călimări de umbre

și scriu

pe  ochiul singur cu pielea ta chibrit

de noapte

două lacrimi rătăcind

după o inimă

norii tăi de vreme rea

s-au ghemuit lângă obrazul meu de furtună

să-i țin în brațe

până își trag sufletul cu o lacrimă

peste  lacrimă

părul tău de pădure

fulgeră pe umărul meu de nisip

unde nopțile eșuează

albe

rezemând tăcerea pașilor pe covor

la marginea vremii

calul înșeuat așteaptă  în genunchi ochii

să ne topească