În căușul lunii

stăruie un gând,

călimări albastre deapănă fuioare, 

micul paradis tăceri să-și  aprindă.

Brațe de cleștar

frații mei de veghe,

îmi vorbesc blajinii

prin  cuvinte mute.

Dor de toți îmi este,

înrămați  în mine

pot să îi mai scutur de cenușa arsă.

Dor de brațul mamei,

de graiul patern,

să mai deschid poarta unsă cu sacâz.

Au trecut…

Ți-au crescut ramuri și curgi

de parcă ai fi gustat

din eternitate



pleoapele oarbe

nu mai disting orgolii căzute

hrănesti întunericul

ascuțind săbii

pentru un bol efemer



îți spuneam c-ai să uiți

mustăceai printre cuvinte 

în timp ce în umbră creșteau 

frunze amărui…

Chip cernit

Ești frumoasă, îmi spui,

eu îți repet că nu mai sunt,

că astăzi port în plete brumă

și pe alocuri

ninge cu regrete.

Ești diafană, îmi șoptești,

în poala nopții surâzând,

eu te ascult și îți  repet 

că nu mai sunt

cea de odinioară.

Din pasul zvelt a mai rămas

o urma albă, grațioasă,

dar ochii râd și plâng asemeni

acelor frunze 

prinse-n anotimpuri.

Ești portativ cu licăr de smarald…

Deschid ferestrele

salcâmii pulsează

în adieri reanimând chipuri pierdute

gânduri lacustre se învoltă

răvășind calmul lunii.

Vom  mai găsi oare un leac

în mâlul feruginos ce ne înconjoară

în timp ce

pernicioasa anemie roade perfid

sângele albastru al celor rămași?

Undeva 

câțiva adolescenți spurcă liniștea serii

cu adjective peiorative

oropsind biata limbă română.

Parcă…

Suflet blând, fir de sulfină,

răstoarnă-mi senin în palmă

să scald clipa ce-o să vină

să mă pierd în vena-ți calmă.

Crin cioplit în alabastru,

stropi de rouă pe-o petală,

stâmpără-mi ochiul prea aspru 

pe-o boltă mereu vestală.

Molipsește-mă cu zâmbet

să topesc mirene sloiuri,

din lacrimă și din umblet

să țes pastorale roiuri.

Rai bucolic să se-aburce

peste șaua lumii crude,

ghimpi smoliți să…

Culpeș ochiul ți se frânge

înțesând privirea-mi blândă

leneș curg picuri de sânge

pe-o venă deja bolândă.

Ți-am deschis fereastră albă

lacrima ți-am șters cu palma

în proțap purtai o jalbă

răstignind clipe de-a valma.

Știu, ți-ai prins vântul în plete

și de glezne lanț de aur

vămile-ți par desuete

și te crezi al lumii faur.

Uiți că timpul este-acela

ce frânge în rai blesteme

din lăstar rămâne…

Spune-mi

câte felii din timp

vei mai tăia în vârful cuvântului

pentru cine vei mai spulbera cenușa rămasă

în cercul închiselor clipe

rostuind punți efemere?

Pervazul ferestrei meschine

prăbușirii este sortit

n-ai înțeles că

pasărea neagră pe limba ei piere

că nopțile tale

sunt zilele mele prinse în carusel

făurind mărturii peste tâmple

că degete albe încropesc vrej diafan

să-i poată gusta dulcele…

Cui să îi spun că

ultima lacrimă

arde obrazul înveșmântat

în noian de suspine

că ultimul tău gând 

crevase adâncește

în inimi zămislite din propriul sânge

privirile îți caut

în amintiri

și-un munte de cuvinte

rostirea de o viață

nu se vor pierde tată

pe ultimul tău drum



dulci mărturii 

ofrandă acelor dimineți

cuvinte așternute în calea-mi

și-n tolba vieții hrană

pentru un drum mai…

Pe o tablă de șah

doi nebuni trasează diagonale

de parcă lumea ar fi o tipsie

plină cu daruri

uneori

îmi pun ochelarii de smoală

să nu-i mai văd

să nu-i mai aud

alteori chem caii

mă aburc pe cei albi 

când își flutură coama creionând senin

pe colțul meu de cer

cei negri nechează spulberând din copite

calmul țărânii

când se dezlănțuie din necuprins

tunetul rece

și mă…

Te-ai întrebat vreodată

muritor predestinat

de ce tac pietrele când râul

revarsă perpetuu

sărutul rece și umed?

Cum se încing

sub sulițe arse în palma lui Cuptor

de ce nu gem sub viforul năprasnic 

de ce nu se încruntă când universul 

își strigă durerea și rupe fâșii

din inimi cernite?

Ca pietrele suntem

când lacrimi se închid în conuri de umbră

suntem râuri ce curg printre metehne

fără să poată…

Să nu mă mai  cauți în susurul apei

îmi voi odihni ochii

pe aripi de șoim

și dacă mă va atinge

un fulg de senin

mă voi metamorfoza fluture

o zi îmi este de ajuns.

Să nu mă mai cauți în freamătul ciutei

când se adapă din apele vii

un bulgăr de rază îmi așez pe un umăr

să pot sorbi clipa ce curge perpetuu.

Să nu mă mai cauți în volbura mării

azi, gleznele mele sunt incolore

voi frânge nisipul cu…

Știi

nu ținteam să ating luna

cu degetele-mi prea smerite.

Port în palma rotundă

visul alambicat

nesortitele sunt

gâlme pe brațul neîmplinirii

mignonele sunt

ochii din umbră

îi îmbrac în petale

ca și când aș trăi veșnic

pe cele fulgurante

le-am încuiat într-o clepsidră

să le pot întoarce ori de câte ori

zăresc aurora

poate că-n umbra pașilor tăi

nu simți pulsul …

În fiecare dimineață

zenitul rumegă tainele nopții

sulițe moi se răsfrâng printre ramuri

îmblânzind frigul din oase.

Ai pus de cafea

tovarășul meu de o viață,

ibricul din cupru bolborosește,

eu am desprăfuit ceștile din porțelan

de acum patru decenii.

Le păstram pentru urmași

îmi spun ochii tăi.

Care urmași, te intreb,

tu ce ai primit de la înaintașii

atât de săraci

că nici palma aceea de…

Cândva

învârteai un țiclin

ca pe un condei

în scoarța de nuc încrustând

trandafiri albi cu margini de fum.

Îți prinseseși pe degete brățară de aur

să-ți potolești foamea

să-ți ostoiești setea.

Cămăși dantelate

se mulau grațios

pe trup de silfidă.

Nu puteai opri zborul clipei

toanele vântului nu reușeau să te frângă

și nopțile

cei mai buni sfetnici

risipind osteneli.

 ...

Ți-au…

Prinse în reverii cu luciri senine

siluete svelte, pași de trandafir

vor deschide poarta clipei care vine

degustând aroma boabelor de mir.

Sprint de curcubee pe-a zilei fereastră 

între așternuturi, vise de smarald

lunecând din harpă odiseea noastră

în lan de lavandă veneai să te scald.

Pașii noștri liberi fost-au  împreună

sub arșița verii, prin aprigi ninsori 

multe albe zile, nopțile cu lună,

epopei senine-n…

Genunchiul smerit în palma iubirii

din căușul clipei bob de mir m-alintă

buruiana piere în tăceri senine,

herbul unui azi

poarta unui mâine.

Prind senin în plete între primăveri

cu îngăduință gust aroma verii

poala Toamnei varsă rodul pârguit

brațul lung al iernii alb filigran cerne,

peste-acestea toate

stelele aprind

veșnicii mărunte.

Pentru-aceste daruri ofrandă înalț

suflului divin și celor ce încă…

Și cine spune că-s bătrân?

Mi-s anii mulți dulce povară

am prețuit ce-a fost mai bun

și nu m-am făcut de ocară.

Visam cândva un zbor mai lin

și-atâtea aripi mi-au fost frânte

îngeri smoliți au scris cu spin

și mi-au ucis icoane sfinte.

Mi-a fost greu și ușor mi-a fost

n-am plâns în pumnii strânși de foame

din truda palmei rod am stors

n-am cerut mult printre sudalme.

Că n-am primit același gând …

 Mulțumesc, Doamne! 

 Ochii mei încă pot mângâia

 darul primăvăratic  

 în crepetul zilei  plesnesc mugurii cruzi

 sub bolți azurii păsările se-nvoltă  

 când noaptea amorțită 

 se stinge-n hățișul luminii.

 

 Drumețule 

 auzi suspinul brazdei sub plug

 cum geme firul ierbii

 murmur de gâze îngânând

 și-acel bătrân gârbovit 

 ce își întinde trup ostenit

 sub primele raze?

 

 Poți înțelege …