Eu sunt precum copacul ce tace și ascultă 

 cum vântul i se frânge în ramurile-i groase

 când primenit de muguri în primăveri exultă

 ori dezbrăcat de frunze în iernile geroase. 

   

 Brodat-am crinolină de vremi năbădăioase

 să-mi scuture pocalul de vină și de hapuri

 cei ce rămân în urmă, cu firi neîndoioase

 sfărâme clipa strâmbă în piua altor veacuri.

 

 Mă reazem de pilonii ticsiți cu flori și piatră 

 din bob de iasomie…

 Desenez ramuri albe peste pervazul nopții

 numărând clipele când  vor țâșni culori,

 atât de oarbe sunt palmele vieții.

 

 Nu știu când le-am pierdut șirul,

 ori gustul sărat al clipelor rămase

 sunt răni fără leac

 pentru însingurați.

 

 Din vocea străzii cresc spini

 tăcerile pietrei ne înconjoară

 și încă n-am învățat

 să înotăm printre metehne.

 

 Pot doar să gust zborul clipei ce vine

 să-i…